Jucătorii români, dar mai ales Federaţia Română de Fotbal (FRF) au toate motivele să regrete performanţa dezastruoasă din meciul cu Olanda, care, pe lângă dezamăgire, le-a mai provocat si o pagubă de 3 milioane de euro. E drept că, la salariile si primele pe care le iau de la cluburi, jucătorii n-au prea mult de pierdut, însă 1,5 milioane de euro ar fi prins bine federaţiei, al cărei întreg buget pe 2008 este de 10 milioane de euro.
Dacă Mutu si compania învingeau Olanda, FRF ar fi primit de la UEFA un milion de euro pentru victorie plus alte două milioane pentru calificarea în sferturi. Din păcate însă, a rămas doar cu cele 7,5 milioane euro primite pentru calificarea la turneul final si aproximativ un milion de euro pentru cele două egaluri din grupă. Iar din cele 7,5 milioane, 1,5 milioane este impozitul plătit statului elveţian, unde îsi are resedinţa fiscală UEFA. Din cele 6 milioane rămase, jucătorii si staful tehnic au încasat 2,5 milioane. La Campionatul European, jumătate din sumele donate de forul european ar fi intrat în conturile jucătorilor si ale staff-ului tehnic. Acestia au rămas însă cu numai 500.000 de euro, desi, chiar dacă ar fi pierdut meciul din sferturi cu Spania, ei ar fi pus mâna pe două milioane euro.

Turcii - patrioţi, nu profitori
Pentru calificarea la turneul final, de exemplu, fiecare membru activ al naţionalei României a primit 110.000 de euro. Dacă jucau meciul cu Spania, indiferent de rezultat, ei ar mai fi încasat minimum 100.000 de euro.
În comparaţie, Federaţia Turcă de Fotbal a anunţat că jucătorii din echipa naţională vor primi câte 300.000 de lire turcesti (circa 150.000 de euro) după calificarea în sferturile de finală ale Euro 2008. Această decizie a fost anunţată la Viena portarului echipei Turciei, Rustu. Atât Rustu, cât si mijlocasul Emre Belozoglu sau atacantul Nihat Kahveci „au informat federaţia că respectă decizia, dar au precizat că nu sunt motivaţi de considerente financiare atunci când este vorba de echipa naţională“. În cazul tricolorilor, să fi stat lucrurile la fel?! Sau în meciul cu Olanda n-au fost motivaţi nici de sumă, nici de prestigiul competiţiei, ci doar de gândul la concedii?!

Mica ligă a lui Mitică
Tot din punct de vedere financiar mai pierd si cluburile, care primesc suma de 2.970 lire sterline (3.750 euro) pe zi pentru fiecare jucător aflat sub contract si convocat la naţionala ţării sale pentru turneul final, dar si pentru zilele de cantonament premergătoare acestuia si pentru meciurile de pregătire disputate în această perioadă. Steaua, de exemplu, nu va încasa decât 600.000 de euro si nu suma maximă de 730.000 de euro pe care ar fi luat-o de la UEFA dacă cei 6 jucători ai echipei ar fi jucat finala. Dinamo iroseste si ea 135.000 de euro, iar Rapid, CFR Cluj si Poli Timisoara - 45.000 de euro. În plus, si eventualele sume obţinute din transferurile jucătorilor în străinătate nu vor mai exploda ca în cazul în care România ar fi atins fazele finale ale turneului. Totusi, Steaua s-ar putea îmbogăţi de pe urma lui Goian, dorit de mai multe cluburi din Europa, în special din Anglia, printre care, susţine presa engleză, si Manchester United. Preţul său fusese stabilit iniţial de Gigi Becali la 4 milioane de euro. Probabil că atât Steaua, cât si jucătorul, la semnarea contractului, vor primi mai mult decât se asteptau. Este posibil ca si cota lui Ghionea să fi crescut, însă nu si cea a lui Dică sau Golanski, dezamăgitori în toate meciurile pe care le-au jucat. De o cotă de transfer mai redusă va beneficia si Rădoi, însă nu ca urmare a prestaţiei sale, ci a nefericitei accidentări. Mircea Lucescu ar putea profita si el, indirect, de pe urma prestaţiei bune a lui Raţ, care a intrat în vizo-rul celor de la Lazio Roma. Numai că echipa din capitala Italiei trece printr-un moment mai dificil din punct de vedere financiar, asa că Shaktior Donetsk nu va putea plusa prea mult. Si nici Dinamo, care deja a negociat un preţ al transferului definitiv al lui Radu Stefan la Lazio.

Romånii preferă să alerge ei, si nu mingea
De o imagine mai bună ar putea beneficia, la prima vedere, si Bănel Nicoliţă si Răzvan Cocis, însă nu pentru performanţele lor fotbalistice, ci pentru cele atletice. Acestia au bătut pe rând recordurile la numărul de kilometri alergaţi pe meci de un jucător, cu peste 12 kilometri, Bănel în meciul cu Franţa, Cocis în cel cu Olanda. Cotidianul „Neue Zurcher Zeitung“ a cerut părerea unor experţi pentru a afla cât de relevant este faptul că în zilele noastre un fotbalist aleargă într-un meci de cinci ori mai mult decât în anii ’60. Un lucru este cert, scrie NZZ: în ultimele decenii, jucătorii au devenit mult mai rapizi si stau mult mai bine la capitolul condiţie fizică. În timp ce în anii ’60 un fotbalist alerga în medie 5 kilometri pe meci, acum poate ajunge la 14 km. La actuala ediţie a Campionatului European, recordul este deţinut până în prezent de Răzvan Cocis, care a alergat 12,74 km în meciul cu Olanda, pierdut de România cu scorul de 0-2. Întrebat ce spune numărul de kilometri alergaţi despre valoarea unui jucător, elveţianul Urs Siegenthaler, observator al naţionalei Germaniei, a răspuns: „Ca număr de kilometri în sine nu spune mai nimic. Pentru a putea evalua performanţa jucătorului, avem nevoie si de alte date, cum ar fi numărul de sprinturi, viteza, accelerarea, viteza de reacţie si mulţi alţi factori“.
Pe lângă distanţa parcursă, au crescut considerabil si numărul de sprinturi si viteza, susţine preparatorul fizic Eric-Pierre Zurcher, responsabil cu fotbalul la Swiss Olympic (n.r. - Comitetul Olimpic Elveţian). „În anii ’80, numai 10% din alergare era rapidă, adică de peste 15 km pe oră. Acum s-a ajuns la 26%“, spune Zurcher. Totusi, expertul elveţian avertizează că nu se poate măsura performanţa unui jucător doar în funcţie de aceste date. „Cine fuge mult si repede nu mai este un jucă-tor genial“, afirmă elveţianul, adăugând că, dimpotrivă, fotbalistii buni sunt cei care, printr-o tactică perfectă, îsi determină adversarii să alerge mai mult decât ei.