Întoarcerea la fundamente

Am vorbit pentru prima oară în paginile acestui săptămânal de pericolul stagflaţiei în Statele Unite acum aproape 12 luni. Am avertizat în legătură cu acest risc, dar mi-am exprimat speranţa că nu se va materializa. Din păcate, între timp situaţia a depăsit si cele mai pesimiste previziuni. Haideţi să trecem din nou în revistă principalele caracteristici ale acestui fenomen, să vedem la ce concluzii ajungem pe baza variabilelor actuale si, mai ales, să observăm cum va fi afectată România.
După cum spuneam si anterior, resursele sunt limitate, ceea ce face ca în economie toate deciziile să reprezinte un compromis. Cel mai mare compromis pentru politica macroeconomică este să aleagă între inflaţie si somaj. Ce e mai rău: somajul sau inflaţia? Amândouă. Majorarea accelerată a preţurilor într-o economie care creste sub potenţial este o combinaţie letală, care poartă denumirea de stagflaţie. Acest amestec de crestere economică scăzută cu inflaţie galopantă a fost văzut pentru prima dată în America anilor ’60 si a avut un efect devastator în anii ’70. Si tot în SUA, din ce în ce mai multe voci avizate - economisti si oameni de afaceri - aduc astăzi în discuţie pericolul stagflaţiei. Este usor de văzut de unde vin îngrijorările. Încetinirea cresterii economice, scăderea preţului imobilelor, reducerea ritmului de crestere a salariilor, asociată cu externalizarea slujbelor cu remuneraţii mici - iată tot atâtea motive de preocupare. Iar pe partea cealaltă, nu trebuie decât să ne uităm la cresterea preţurilor producţiei industriale, care contribuie lună de lună la expansiunea preţurilor de consum. Bineînţeles că toate acestea erau mascate de o majorare a preţurilor imobilelor. Dar odată cu scăderea acestora s-a văzut că Statele Unite au o economie obosită si cu preţuri în crestere. Cu alte cuvinte, sunt în stagflaţie.
Ajungem acum cu discuţia la România. Spuneam în urmă cu 12 luni că o crestere a dobânzilor la nivel global va diminua lichiditatea si poate să încetinească fluxurile de capital - ceea ce speră BNR de foarte mulţi ani. Că o astfel de situaţie va reduce viteza de apreciere a leului, putând determina chiar o inversare de trend. Că reversul medaliei ar fi să urce preţurile interne si, odată cu ele, dobânzile. Astăzi suntem exact în acest punct. Dar, din păcate pentru noi, situaţia mondială nu se îmbunătăţeste si politica monetară a început să dea semne de oboseală. Acest lucru este un semnal că - în ciuda declaraţiilor oficiale - politica monetară si cea fiscală depun armele, invitând piaţa să reformeze sistemul. Este soluţia cea mai dureroasă, dar cea mai eficientă.