Publicitatea video pe Internet creste ca Făt-Frumos

de Andrei Ionescu in Tehnologie & IT pe 18 Aprilie 2008, 18:12

  • print
  • rss

Principalele regii din online-ul românesc sunt reticente să vorbească despre acest subiect

Continuând seria predicţiilor americane care spun că atenţia publicului se mută de la televizor la computer si Internet, studiile apreciază că si reclamele de televiziune se vor muta în următorii ani pe marile site-uri, păstrând însă formatul video, atât de apreciat de privitori, dar si de advertiseri.
Despre reclame video online se discută de ani buni, iar site-urile care prezintă filmuleţe distractive, precum YouTube sau Trilulilu, au testat deja acest sistem. Rezultatele sunt interesante. Analisti independenţi estimează că încasările din reclame video online au crescut de trei ori anul trecut, iar până la finalul decadei (2010) vor fi încasări de aproape 6-7 ori mai mari.
În România, fondatorul Trilulilu.ro, Sergiu Biris, recunoaste că au fost campanii de promovare video pentru Internet. De altfel, clipurile video se găsesc acum în topul preferinţelor utilizatorilor care petrec mult timp online.

Amploare redusă
Întreaga industrie fiind la început de drum, amploarea investiţiilor este mică, chiar dacă rata de crestere este mare. Trilulilu abia a împlinit un an în ianuarie. YouTube a fost fondat în 2005, iar Google a plătit 1,6 miliarde de dolari pe acest site în 2006, când avea abia vreo 20 de luni. Dacă încasările din reclame video online sunt de 640 milioane dolari în 2007, industria publicităţii online a încasat circa 20 miliarde dolari. O altă problemă ar fi faptul că reclamele video sunt mai scumpe. Dar publicul-ţintă este tot mai numeros, penetrarea Internetului continuă să crească, iar utilizatorii sunt mult mai pregătiţi să accepte si să vizioneze reclamele, în timp ce la televizor schimbă canalul. De aceea tot mai multe companii consideră că e important să aibă în mix-ul lor si mediul video online.
Ceea ce dăunează sistemului este lipsa unui standard comun pe marile site-uri, fiecare folosind alte tehnologii si soluţii, deseori incompatibile. Calitatea filmelor rămâne slabă, deseori imaginea e neclară, iar beneficiile sunt pierdute din această cauză.

Tehnologii create în laboratorul propriu
Cel mai mare site de video din Internetul românesc, Trilulilu.ro, a fost obligat să realizeze propria tehnologie pentru a rula reclame video. Agenţiile de publicitate online Boom.ro si Arbomedia nu au dorit să comenteze pe această temă. „Pe Trilulilu.ro se desfăsoară momentan o campanie de acest tip la o companie de telefonie mobilă“, a declarat Sergiu Biris pentru SFin. Practic, utilizatorii văd un scurt clip cu o reclamă video înainte de rularea clipului pe care voiau să-l vadă iniţial, explică el. Este a doua campanie de acest tip pe care o derulează Trilulilu, iar statisticile arată că e mult mai eficientă decât banner-ul sau textul. „Piaţa de online video advertising e încă la început, însă potenţialul e foarte mare deoarece o reclamă video prezintă rezultate mult mai bune decât orice reclamă convenţională“, a mai spus fondatorul Trilulilu.
Orice companie poate folosi astfel de reclame, pentru că nu sunt nici greu de realizat, nici n-au nevoie de procesare profesionistă. Reclamele video pot fi la fel de bine targetate ca si reclamele de tip banner, fiind chiar mai atractive datorită faptului că pot fi mai creative si atrag atenţia mai bine, explică Sergiu Biris.

Perspective pozitive
Partea bună a lucrurilor este că si oamenii din televiziune sunt interesaţi de video pe Internet. Marile corporaţii media îsi dezvoltă propriile platforme de distribuţie online, laolaltă cu tehnologiile pentru reclame. Pentru că li se pare că reclama online actuală aduce venituri prea mici, companiile media vor taxa probabil reclamele video pe Internet la acelasi preţ cu reclamele de la televizor. Asta când vor începe să atace cu adevărat acest segment, deocamdată fiind teste disparate, fragmentate, fără un punct comun. Sunt site-uri care deja trăiesc din reclame video si altele care introduc gratuit clipurile doar pentru a atrage audienţă.
În Marea Britanie, acum doi ani abia 8% din utilizatorii de Internet vedeau si reclame video. Anul trecut procentul a fost de 30%, conform firmei de analiză Jupiter Research. În Franţa, aproape jumătate din utilizatorii de Internet au văzut reclame video, în total 14,2 milioane de oameni, conform Ipsos Interactive. Circa 90% din publicul cu vârste între 15 si 49 de ani a vizionat reclame video, conform altei firme de cercetare, Isobar. În fine, în Germania, vânzările de reclame video au crescut la 4 milioane euro în a doua jumătate a lui 2007, faţă de 1,2 milioane euro în primele sase luni ale anului, spune Nielsen Media Research. Cel puţin 71% din germanii cu vârste peste 18 ani au vizionat reclame video pe Internet, relevă un studiu IBM realizat pe sistemul de chestionare online Zoomerang.

 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net