Asa cum era de asteptat, evoluţiile climei în 2007 au dat apă la moară contestatarilor tezei încălzirii globale. Într-adevăr, în ciuda unor previziuni care vedeau în el cel mai cald an din istoria cunoscută, 2007 s-a confruntat cu evenimente meteo precum: moartea a 1.000 de persoane în furtunile de zăpadă din Afganistan, neaua de pe Acropole, la Atena, sau ninsori la Bagdad (primele de la babilonieni încoace). Mai mult decât atât, conform unor estimări, 2007 s-a caracterizat printr-o scădere a temperaturilor cu 0,6-0,75ºC, valoare care anulează numai într-un an cresterea temperaturii medii din ultimii 20!
Asemenea constatări l-au făcut, de pildă, pe „climato-scepticul“ francez C. Allégre, fost ministru socialist al educaţiei si cercetării, si, de altfel, respectabil cercetător, să-si relanseze ideile în paginile presei de la Paris. Există schimbări climatice, dar nu global warming, susţine el; ritmurile climei s-au bulversat, neasteptatul a devenit banal, iar situaţiile extreme - normalul. Caracteristicile schimbării sunt evidente: multiplicarea furtunilor, a caniculelor, inundaţiilor, cicloanelor, perioadelor de frig. În numai câteva zile, în acelasi loc se succed căldura, frigul, inundaţiile si chiar seceta. Dar în această schimbare nimic nu este general, totul este local, incert, haotic, iar interpretarea concretă nu este un lucru usor. Si cu atât mai mult extrapolarea lor. Într-o asemenea perspectivă, schimbarea climatică rămâne, înainte de toate, o emergenţă a extremelor, într-un context de totală incertitudine. Predicţiile evoluţiilor ecoclimatice la orizontul unui secol nu sunt realiste, indiferent de puterea si complexitatea calculatoarelor folosite. Sistemele climatice rămân prea complexe pentru a le putea surprinde comportamentele pe termen lung. Mult invocata reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) este utilă, dar în niciun caz nu si suficientă, căci în următorii 50 de ani nimic nu ar opri o schimbare climatică, imprevizibilă în capriciile sale.
Astfel, cuvântul-cheie în această privinţă devine, pentru societate, adaptarea. Citând o rezoluţie a Congresului SUA, C. Allégre ne pune în gardă faţă de „adevărurile care efectiv deranjează“ realitatea: frigul care este mai periculos decât căldura, ucigând mai mult decât aceasta în lume, si este mai nociv pentru economie. Soluţia o reprezintă pregătirea pentru a înfrunta situaţiile extreme: inundaţiile si seceta, valurile de căldură, precum si cele de frig.
Fără îndoială, printr-o asemenea poziţie se constată, parţial, realităţi care, prin evidenţa lor, nu mai pot fi ignorate de nimeni, dar, nu se „supără“ adevăraţii vinovaţi, industriile consumatoare de combustibili fosili. Din păcate, legătura cauzală dintre activităţile social-economice de acest gen si schimbările climatice, via efectul de seră si global warming, a fost dovedită stiinţific. Orice ignorare a sa (mai ales interesată) nu înseamnă că nu există, mai ales când semnalele contrare devin tot mai puternice.
