Intervenţionismul nu ieftineste

După cum spuneam într-un articol recent, de fiecare dată când cresc preţurile într-un domeniu se creează o psihoză naţională si se cere ajutorul statului. Acum a venit rândul supermarketurilor.
În acest caz se discută pe marginea majorării preţurilor în supermarketuri si, mai grav, despre dictatura acestora. Cu alte cuvinte, aceste companii se folosesc de puterea lor de negociere si impun un anumit preţ producătorilor, pentru ca mai apoi să-si asigure o marjă de profit pe care mulţi o consideră nejustificată. Ca atare, cu mic, cu mare, cei nemulţumiţi se adună si cer, culmea, sprijinul statului. Exact ca-n vremurile când acesta exercita rolul planificatorului central.
La prima vedere, numărul în crestere al supermarketurilor ar trebui să fie un semn al competiţiei. De aici s-ar deduce că de fapt puterea de negociere a preţurilor este în mâna producătorilor, fiindcă acestia pot discuta cu un număr mai mare de distribuitori. Dacă nu se întâmplă astfel înseamnă că fabricanţii si-au crescut producţia bazându-se pe estimări de vânzare nerealiste. În acest caz, frica de a rămâne cu marfa pe stoc transferă puterea de negociere în mâna supermarketurilor.
Cum se explică faptul că bunurile din supermarket sunt din ce în ce mai scumpe? Preferinţele consumatorului român se concentrează asupra bunurilor de import, si majoritatea mărfurilor din marile magazine sunt aduse din afară. Cu un leu mai slab cu aproape 20% avem o primă explicaţie a scumpirilor. Iar faptul că mai bine de o treime din cosul de consum al românilor îl reprezintă bunurile alimentare, al căror preţ s-a majorat la nivel mondial, iată că am ajuns si la a doua explicaţie. Dacă mai punem la socoteală cresterea costurilor cu salariile si cu utilităţile, avem un al treilea motiv.
Din păcate însă, cea mai importantă cauză a cresterii preţurilor mărfurilor e dată chiar de implicarea statului. E adevărat că există un număr mare de supermarketuri în special în orasele mari. Dar ele nu sunt poziţionate unul lângă celălalt. Si bineînţeles că administratorii averii statului, când au vândut terenurile, au făcut acest lucru intenţionat. Lipsa infrastructurii face aproape imposibilă deplasarea între supermarketuri pentru a compara preţurile. Practic, consumatorul plăteste mai mult pentru că nu vrea să-si petreacă timpul în trafic pentru a încerca să cumpere de la un alt supermarket.
Din câte se vede, de foarte puţine ori există un rol pentru stat în economie. În cazul nostru, dezvoltarea infrastructurii ar întări competiţia si ar duce la scăderea preţurilor. Dar niciodată nu există un rol pentru stat în a interveni si a stopa cresterea unor preţuri determinate liber de piaţă. Pentru că în acel moment s-ar sădi seminţele economiei subterane.