
De fiecare data cand exista volatilitate pe piata valutara, BNR ne aduce aminte ca poate interveni in orice moment. In masura in care inflatia ramane obiectivul principal, o astfel de atitudine e de inteles. Dar, dupa cum se vede, nu e cazul: tinta de inflatie a fost ratata grosolan. In schimb, de fiecare data cand li se ofera prilejul, oficialii BNR discuta de curs, de parca el ar fi cel tintit. Ultima ipoteza avansata de banca este ca nu va ajunge niciodata la 4 lei/euro.
Dar nu despre acest lucru vreau sa vorbesc, ci despre modul prin care BNR se va asigura ca nu se va atinge acest nivel de curs. Pe de-o parte, banca centrala poate sa foloseasca dobanzile - solutie indicata de regimul de politica monetara. Pentru ca asta sa dea roade, ar trebui sa se gandeasca la dobanzi reale in economie de minimum trei procente, ceea ce echivaleaza cu o dobanda de politica monetara de 10%. A doua optiune pe care o are BNR, si pe care o imbratiseaza cel mai des, este interventia pe piata valutara. In vara anului trecut, cand leul se apreciase pana la 3,1 lei/euro, banca centrala a intervenit pentru a slabi leul, cumparand euro printr-o banca comerciala privata. Interventie confirmata ulterior.
Acum ne aflam iarasi in situatia in care cursul se misca foarte repede intr-o directie si banca centrala a inceput din nou sa dea semnale ca intervine in piata valutara. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este lipsa totala de transparenta, o conditie esentiala a tintirii inflatiei si a economiei de piata, si favorizarea unei banci private in detrimentul celorlalte. Altfel spus, atunci cand un actor al pietei are mai multe informatii decat ceilalti, beneficiaza de un avantaj neconcurential.
Sa luam un exemplu. Importatorii, exportatorii si investitorii pe piata valutara sunt implicati in tranzactii si iau decizii pe baza cursului prezent si a celui estimat de piata. Totul e transparent. Economia reala se bazeaza pe acest principiu pentru a lua decizii de economisire si investire si de a crea locuri de munca. Numai ca, la un moment dat, un actor, o banca privata, are mai multe informatii, stie ca banca centrala va interveni pe piata intr-o directie. Din acel moment, toata economia pierde, numai acea institutie bancara castiga. Mai mult, situatia de ambiguitate, interventiile neconfirmate de banca centrala creeaza un alt atu puternic pentru acea banca privata. Ea poate pretinde oricand ca in spatele ei este banca centrala si sa miste piata in directia pe care o doreste.
In anii anteriori, am privatizat economia reala pentru ca anumite firme sa nu mai poata capusa companiile statului. In prezent - daca acest gen de interventii se confirma - avem in fata un alt mod de transfer de profit de la stat catre o companie privata, in speta o banca. Sunt foarte curios de ce pana acum Consiliul Concurentei nu s-a autosesizat sau daca BCE stie de aceste practici.