Mihaela, Maria Mirabela, Patratel, Pic si Poc sau Soriceii muschetari au ramas doar in amintirea copiilor care am fost. Micutii de azi sunt fanii lui Pokemon, ai pestisorului Nemo, ai monstrilor sau robotilor transformeri. Desenele animate naive de candva mai exista doar in pasiunea artistilor de la Animafilm. Banii se duc insa in alta parte.

A fost odata un omulet. Asa ar putea incepe o poveste frumoasa, pe care fiecare am vrea sa o spunem pruncilor nostri. Insa nu o facem fiindca are un final trist. Acel omulet a murit. De saracie. Cea mai titrata productie cinematografica romaneasca a plecat impreuna cu acela care a creat-o. Luand cu el si lumea clara pe care a inchipuit-o. Ea se mai regaseste doar in mandria desueta a celor care au lucrat cu Gopo si mai sunt inca angajati ai studiourilor Animafilm.

Primul pas
„Diavolul binefacator al acestui nobil univers delicat si tonic, intercalat in forfota timpului si a existentei agitate, se cheama cu numele pamantesc de GOPO, celebru si cautat imprejurul planetei. Filmele acestui roman, cu nume derivat din Popescu, a ridicat Popestii nostri, luati pana mai deunazi in raspar, pana la prestigiul mondial. America ii cere Buftei filmele lui, pe nevazute". Asa scria Arghezi, acum aproape jumatate de secol, despre cel care a adus Romaniei cel mai important premiu in cea de-a 7-a arta: „Scurta istorie" a luat «Palme d"Or», la Cannes, in 1957. Acesta a fost si primul pas spre infiintarea studioului cinematografic Animafilm, in anul 1964. „Omuletul" a mai castigat distinctii, a fost vazut pe ecranele mici sau mari din intreaga lume. Studioul care il producea se afla azi in pragul desfiintarii. Evenimentele din decembrie "89 l-au prins fara cel mai mare realizator, regizorul Ion Popescu Gopo (decedat in noiembrie acelasi an), fara dotari tehnice noi, iar apoi fara subventii.

Spectatori cu „ochi albastri"
„Cuib de securisti". Asa era caracterizat, pe vremuri, studioul Animafilm. Erau angajati 300 de oameni, dar putini dintre ei se pricepeau la animatie: aveau alta treaba. Misiunea lor era sa-i urmareasca pe sotii Damaceanu. Numele acesta pare sa nu spuna nimic, dar Dana si Radu, ambii scenografi ai studioului, erau fiica si ginerele celebrului general Pacepa, fugit, spre sfarsitul anilor "70, in SUA. Pe langa securistii angajati, in jurul studioului misunau multi alti „baieti cu ochi albastri". „Nu ne era frica sa plecam de la serviciu seara tarziu. Stiam ca strada nu este pustie, ci plina de oameni. Care cu bicicleta, care cu fes, care cu ziarul in mana. Era, oricum, o placere, cand la premiere aveam sala plina: primele doua randuri erau ocupate de ei!", isi amintesc angajatii de atunci si de acum ai studioului. Dar se facea si treaba: mai mult de jumatate din valuta castigata de cinematografia romaneasca venea din desenele animate. Productiile proprii sau coproductiile de la Animafilm erau distribuite in toata lumea. „Robinson Crusoe", film realizat in 1973, in asociere cu Studiourile de Animatie din Franta, a fost regizat de Victor Antonescu. Chiar daca era primul lungmetraj de animatie produs in Romania, filmul a rulat in tara doar dupa 1990. Cenzura s-a opus difuzarii acestuia pentru ca era interzis sa razi la imagini cu triburi primitive sau cu personaje de culoare, „pretenii" de atunci ai lui Ceausescu. „Maria Mirabela", coproductie romano-sovietica, regizata de Ion Popescu Gopo, a fost un alt film de animatie cu succes de critica, dar si de casa. Toate acestea s-au uitat astazi.

In 2004, cinci minute de film
Cu un iz de aer statut, asa arata studioul Animafilm. Situata in zona centrala a Capitalei, o cladire patinata, cu patru etaje, napadita de afise vechi si de mirosul peliculei amestecat cu al igrasiei. Doar zece oameni mai sunt angajati ai studioului, iar functiile lor sunt „bine impartite". De la portar la regizor, de la scenograf la personal de serviciu sau la director, cei care alcatuiesc „decarul" le indeplinesc pe toate. „Nu avem bani sa ne angajam nici macar un portar. Asa ca, daca cineva vrea sa ne viziteze, trebuie sa ne sune inainte. Totusi suntem multumiti ca am incheiat anul cu ceva profit", ne-a declarat Monica Hodor, directorul studioului. Cu o cifra de afaceri de 1,1 miliarde lei, Animafilm a avut in 2004 un profit de 248 milioane lei. Si a facut un singur film, de cinci minute, „Un alt fel de Love Story". Realizat fara contributie de la bugetul statului, este ceea ce se cheama un film educativ: personajele-pisici le vorbesc oamenilor despre pericolul SIDA. De fapt, cam acest tip de filme se mai produce la Animafilm: de educatie religioasa sau sanitara. Si, din cand in cand, cate un film de autor: in ultimii zece ani, au fost realizate 15 filme de animatie, dintre care doar doua au fost creatie propriu-zisa. Motivul este unul arhicunoscut: nu sunt bani pentru arta si, ca sa poata supravietui fara sprijin de la stat, de care nu mai beneficiaza din "95, studioul primeste doar comenzi de la diverse firme sau fundatii care vor sa-si transmita mesajele educative prin imagine. Dar chiar si asa rezultatul este zero: difuzarea filmelor, multe realizate cu talent, se face doar in circuite inchise, iar targeturile sunt cele dictate de firmele platitoare.

„Nu ne vedem!"
Acesta este strigatul deznadajduit al angajatilor Animafilm. Doar „din an in Paste", la modul propriu. Atunci cand, de Craciun, de Ziua Copilului sau cu prilejul diverselor caravane, studioul isi mai prezinta, in tara, creatiile recente. Dar mai ales pe cele vechi. Cele noi, cu tenta sociala, ruleaza pe la diverse festivaluri, mai iau cate un premiu si cam atat. Nimeni nu mai difuzeaza desenele animate romanesti. Nu pot fi vazute pe nici un post de televizune pentru copii. Nici cele vechi, nici cele noi. Chiar daca desene animate cehesti, rusesti sau unguresti mai apar din cand in cand. Nu mai exista Cinema Doina, transformat acum in crasma, matineele cu desene animate au disparut, iar acele „adaosuri" la inceputul filmului au cazut in desuetudine. Productiile nu se mai difuzeaza nici la televiziunile de stat, nici la cele private, care preiau doar desenele animate cu succes international sau, rareori, cauta lungmetraje prin arhive (cazul „Mariei Mirabela"). Insa de pe urma difuzarii acestor filme, chiar si a celor romanesti, nici un ban nu ajunge la Animafilm. Cele 3.000 de desene animate care au fost produse de studio se afla acum in proprietatea Arhivei Nationale de Film, iar banii de pe difuzare intra in vistieria acestei institutii.

De la „truca" la lohn
Pentru cei obisnuiti cu animatia 3D, studioul arata ca un muzeu. Si, de fapt, chiar asta pare: o buna parte din camere au devenit spatii memoriale sau sunt ocupate de muzeul desenului animat. In plus, aparatura pe care se produc filmele e invechita. Achizitionata in urma cu 25 de ani, aceasta nu mai poate sa tina pasul cu tehnica moderna. Camerele „truca", foile de plastic transparent si personajele schitate cu mana nu mai sunt in stare sa satisfaca exigentele copiilor de azi. „Se revine la desenul clasic. Este una dintre cerintele participarii la marile competitii internationale", spune regizorul Despina Buneci, angajata a studioului de zeci de ani. „Nici nu pot sa ma gandesc la retehnologizare. Costa enorm si noi nu avem bani. S-au incercat tot felul de asocieri, dar toate au esuat. Multi dintre asa-zisii investitori erau, de fapt, interesati de cladire. Dar cand au aflat ca e revendicata, au renuntat si la o posibila asociere", ne-a declarat cu tristete Manuela Hodor. „Aparatura e veche. Macar sa fi fost uzata c-am folosit-o in exces. Insa a imbatranit stand. Nu prea mai avem cautare, sprijin nu primim. Dar speram sa iesim la liman", a completat Hodor. In Romania, mai exista studiouri de animatie, care lucreaza cu tehnica moderna. Dar majoritatea filmelor produse sunt de conceptie straina. „E un fel de lohn in cinematografie. Daca nu realizam ceea ce ni se cerea, pana la virgula, filmul nu era acceptat. Dupa ce am traversat o astfel de experienta, din care se castiga bani mai multi decat la Animafilm, m-am intors. Mi-era dor de «truca», de pelicula, de un strop de creatie. Stiu ca nu se castiga bani din arta, dar de asta m-am angajat acum 25 de ani la Sahia", ne-a marturisit regizoarea Despina Buneci. Este punctul de vedere al unui creator. Dar atata timp cat filmele de animatie facute pe calculator se afla in topurile incasarilor din intreaga lume, ruperea de realitatea curenta este o mare problema, mai ales financiara, pentru Animafilm.