Televizoarele cu tub fac loc noii generatii cu ecran plat, dar n-a venit inca vremea plasmei
Televizoarele cu tub fac loc noii generatii cu ecran plat, dar n-a venit inca vremea plasmei
Vanzarile de televizoare cu ecran plat cresc spectaculos anul acesta, iar in perioada Sarbatorilor numarul de aparate vandute va creste cu 40% fata de anul anterior. Romanii au ales insa, ca tehnologie preferata, LCD TV, si nu plasma, considerata mai performanta din punct de vedere vizual.
Ambele tehnologii - plasma si LCD - concureaza de ani buni pe piata si au evoluat spectaculos. Plasma functioneaza pe baza de gaz, iar LCD-ul pe baza de lichid, si fiecare tehnologie este performanta in felul sau. Expertii din industrie, pasionatii si cei care testeaza produsele electronice spun ca televizorul cu tub catodic continua sa ofere cea mai buna imagine posibila. Singura problema este ca industria se muta spre High Definition si ramane de vazut daca tehnologia se va putea implementa si in batranul televizor CRT. Ultima generatie de plasme se apropie de calitatea monitorului cu tub, dar costa mai mult. LCD-ul vine si el tare din urma.
Toti producatorii de televizoare cu plasma sustin ca imaginea este net mai buna decat pe un LCD de aceleasi dimensiuni. Contrastul e mai mare, unghiul este mai larg, culorile mai profunde. Problema e ca nu se fac plasme de dimensiuni mai mici, iar LCD-urile mari abia au iesit pe piata. Cand vorbim de diagonale pe gustul publicului larg - 50-60-70 de centimetri -, LCD-ul este mai competitiv ca pret si ofera suficienta calitate. Rezolutia este mai buna decat la plasme si deci imaginea castiga in claritate. LCD-urile consuma circa 70% din energia electrica necesara televizoarelor cu plasma si, fiind mai usoare decat plasma, sunt si mai usor de montat pe perete.
Fiecare la locul sau
„Exista avantaje si dezavantaje in ambele tehnologii, asa ca ele trebuie analizate nu doar prin comparatie, dar si in mod concret, in functie de tipul de utilizare", a explicat, pentru SFin, Marius Ghenea, fondatorul PCFun.ro. El spune ca romanii sunt orientati spre LCD din mai multe motive. In primul rand, e vorba de limitarile tehnologiei, care impiedica realizarea de plasme cu diagonala mai mica de 32 de inci (80 de centimetri). „Vizionarea unei plasme de la foarte mica distanta produce obosirea ochilor - ceea ce nu e o problema la fel de mare la LCD din cauza principiului diferit de functionare, care este mai odihnitor pentru ochi", a declarat el. In Romania, utilizatorul alege intai dimensiunea si apoi cumpara un produs care se inscrie in suma pe care vrea s-o cheltuiasca, indiferent de tehnologie.
Adevarul este ca LCD-ul si plasma s-au dezvoltat din alte zone de aplicatii, iar ambele au crescut in paralel inca de prin 2003, povesteste Cristian Moanta, country manager Sony Overseas la Bucuresti. „Pe scurt, tehnologia cu ecran LCD a migrat din zona monitoarelor de calculator cu ecran LCD, in timp ce tehnologia cu plasma a venit din zona monitoarelor cu plasma, low-definition la acea data, folosite ca panouri informative in aeroporturi, hipermarket-uri, case de bilete etc.", a explicat el. „Daca se poate spune asa, este ca si cum am vorbi despre intaietatea masinilor cu motoare pe benzina sau a celor cu motoare Diesel", a rezumat Cristian Moanta.
Online si offline domina LCD-ul
Aproximativ 65% din totalul televizoarelor vandute in reteaua de magazine Flamingo/Flanco sunt cele cu cristale lichide, ponderea cea mai mare avand-o cele cu diagonale de 26-32 de inci, ne-a declarat Mihaela Irimia, sales director la Flamingo International. Oferta de televizoare cu plasma s-a diversificat fata de anul trecut, dar pretul si unele probleme de performanta au limitat vanzarile. „Vanzarile de televizoare cu ecrane plate se vor tripla in trimestrul patru comparativ cu trimestrul trei din 2007", a estimat Mihaela Irimia.
Pe segmentul vanzarilor online, unde eMAG este lider de piata, circa 80% din televizoarele vandute sunt LCD", ne-a declarat Florin Pravai, director de divizie al magazinului. Cresterea accentuata a vanzarilor de televizoare LCD din retailul clasic s-a transmis si in comertul on-line, a adaugat acesta.