De-a lungul vremii, prepozitia pe a cunoscut multiple utilizari in raport cu modalitatile jurnalistilor de a obtine informatii. Se cunosc mii de cazuri cand informatia a fost primita pe papirus si, mai apoi, cu evolutia tehnologiei, pe hartie, pe caseta, pe CD, pe DVD, pe memory stick. Se stiu si cazuri cand informatiile au fost obtinute pe bani, pe favoruri, pe prietenie, pe ochi frumosi, pe degeaba, pe spaga, pe palinca, pe caltabosi. Mai sunt, evident, si informatiile primite pe neasteptate, pe sub usa, pe incredere, pe din dos, pe deasupra, pe dedesubt, pe de laturi. Urmeaza informatiile pe la colturi, pe dupa sura, pe dupa deget si „pe cuvantul meu".
Dar pana acum vreun an-doi nu auzisem de informatiile „pe surse". Nu stiu cine a lansat expresia si cu ce scop, dar aceasta a facut cariera in jargonul jurnalistilor si mai ales al celor care apar la televizor. Cum nu exista o imagine concludenta, cum nu sunt dovezi mai acatarii, cum un jurnalist/analist/comentator scoate din buzunar o informatie pe surse. Pe undeva, formularea in sine duce cu gandul mai mult la militarii din structurile demilitarizate ale serviciilor de informatii. Caci ei si numai ei sunt capabili sa siluiasca limba romana fara teama de repercusiuni. De, asa e la razboi de cand haul si pamantul: mai o pradaciune, mai o incuscrire cu popoarele vizitate...
De obicei, informatiile pe surse sunt, de fapt, informatii venite de la o singura sursa. Nu cereti informatii pe trei surse, ca n-o sa va dea nimeni. Si ajungem, din nou, la cazul Woodward si Bernstein, cei care l-au nenorocit pe Nixon. Si ei aveau o singura sursa, pe nenea Deepthroat, dar numai verificandu-i spusele cu pixul si carnetelul in mana au putut sa faca un job exploziv.
La noi, lucrurile nu stau asa. E atat de mare nevoia de informatii, incat nu mai are nimeni vreme sa le verifice. De aceea sunt si atat de usor acceptate informatiile pe surse. Nu presupun eforturi deosebite, nici fizice si cu atat mai putin intelectuale. Si totusi, cine sunt informatiile pe surse? Cred ca Basescu, in recenta-i scapare cu declaratia, ne-a dezvaluit misterul: de frica interceptarilor telefonice si a filajului, sursa isi inscriptioneaza informatia pe ea insasi. Apoi merge in biroul jurnalistului si, jucandu-se de-a sursa si informatul, ii furnizeaza in mod cat se poate de traditional informatia. Dupa care jurnalistul raspandeste informatia astfel obtinuta de pe sursa catre toti cei care vor sa o receptioneze. E si asta un mod de a face jurnalism, nu zic nu, dar exista un risc major: daca sursa nu este protejata cum trebuie, te alegi cu ditamai intoxicatia de presa!