Rompetrol Rafinare face jocurile si in e-Actionar

in News pe 31 August 2007, 00:00

Dupa o perioada agitata la bursa, saptamana trecuta a adus motive de bucurie investitorilor pentru ca titlurile care au inregistrat scaderii au fost numarate pe degete. Dintre cele 20 titlurile disponibile pentru portofoliile e-Actionar, numai 7 simboluri au inregistrat scaderi moderate, care nu au depasit 4% fata de nivelul din 24 august.
Insa, cei mai inspirati au fost investitorii virtuali care au mizat pe titlurile Rompetrol Rafinare, pentru ca acestea au avut un avans saptamanal de 26,5%. In plus, asemenea miscare vine dupa inca o saptamana buna pentru RRC, cand cotatia a mai urcat in perioada 20-24 august cu 6,8%. Diferenta este facuta insa la nivel de lichiditate. Valoarea tranzactiilor incheiate cu titlurile RRC in perioada 27-31 august s-a ridicat la 80,6 milioane de lei, adica de 20 de ori mai mare decat cea inregistrata in saptamana precedenta.
Castigatorul premiului saptamanal este studentul Adrian Liviu Filea din Brasov (username baniiro), care a mizat pe titlurile RRC dar a stiut cand sa vanda, randamentul obtinut fiind de aproape 50%. O strategie similara a urmat si Alex Malureanu (username geburah) - FOTO, castigatorul din saptamana a XI-a, care insa, avand un portofoliu mai consistent, s-a instalat autoritar pe primul loc in clasamentul general, cu un total de 113.341 RON, ceea ce reprezinta mai mult decat dublul sumei cu care a intrat in joc.
Concursul e-Actionar a ajuns la jumatate, insa inscrierile continua in ritm sustinut. Pot participa la acest concurs cetatenii romăni rezidenti care au vărsta de minimum 18 ani. Inscrierea in concurs si participarea sunt gratuite. Trebuie doar completat formularul de inscriere de pe www.sfin.ro si acceptat regulamentul, care este postat in sectiunea e-actionar de pe site-ul „Saptamănii Financiare".

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Gabriela Vranceanu Firea

A doua, mai încurcată decât prima?

Vestea că Guvernul are de gând să relan­se­ze Programul „Prima Casă“ a stârnit spe­ran­ţ­ă în rândul celor care au de vân­za­re apartamente şi al celor care îşi doresc cu ardoare o lo­cuinţă. În special al celor care erau interesaţi, dar nu au reuşit să be­neficie­ze de prima etapă a programului. Doar 14.000 de credite pentru „Pri­ma Casă“ au fost acor­da­te la nivelul într­e­gii ţări, din care 80% sunt apartamente vechi, cu două ca­mere. Aşadar, ideea de relansare economică a picat din start, date fiind condiţiile programului şi adre­sanţii.

»continuare

SFIN ÎŢI OFERĂ

Istoria codurilor secrete

Din 1 februarie, Săptămâna Financiară şi Editura Litera vă provoacă să pătrundeţi în universul criptologiei şi al spărgătorilor de cifruri, prin intermediul „Istoriei codurilor secrete”.

Prima Casă - Ghid complet

Cele mai bune oferte bancare pentru programul Prima Casă, dar şi informaţii pertinente despre actele necesare, paşii ce trebuie parcurşi sau opţiunile de locuinţe, toate pot fi regăsite acum în ghidul complet „Prima Casă”, ediţia online.

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net

Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
Clir Media
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP