Vechiul proverb „D-zeu îţî dă, dar nu-ţi bagă și în traistă” este sigur românesc: România va duce gazele din Marea Neagră în Austria fără să știe cum le impozitează

0
1485

Potrivit Anuarului de Energie 2017, importurile de gaze ruseşti au crescut anul trecut de mai bine de opt ori, astfel că România a băgat în buzunarele companiei rusești Gazprom aproape 300 milioane dolari, de şase ori mai mult faţă de 2015.

Creşterea fără precedent a impor­turilor a avut loc în contextul în ca­re cererea s-a menţinut relativ constan­tă. Producţia internă a fost însă se­ver afectată de evoluţia preţului la pe­trol, dar şi de taxele care i-au afectat direct pe productători. Romgaz, de exem­plu, a extras anul trecut cu 24% mai puţin faţă de 2015. Mai mult, în miez de iarnă, România şi-a dat seamă că depozitele nu erau tocmai pline, aşa că Gazprom a avut din nou motive de bucurie.

Începerea producţiei din Marea Neagră în 2019 ar trebuie să fie o veste bună, dar nici până acum România nu a reuşit să-şi dea sema cum ar vrea să impoziteze această nouă resursă. Cert este însă că autorităţile vor s-o ducă până în Austria. În această lipsă totală de viziune, oamenii din sistem se întreabă dacă nu cumva resursele interne sunt mai degrabă un necaz decât o bucurie pentru o Românie care încă nu şi-a dat seama cum ar trebui gestionat tot acest potenţial.

Exploatarea gazelor în Marea Neagră se apropie cu paşi mai repezi decât se prevedea până acum, însă niciunul dintre cei care deţin astăzi puterea în România nu spune realitatea: aceste gaze vor merge direct în Austria printr-o conductă construită special în acest scop.Iar peste 10-15 ani, când România va epuiza resursele terestre de gaz, vom ajunge să importăm gaz din Rusia pentru că nu ne vom putea atinge de gazul extras din apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, care va merge direct în Occident.

Rezervele de gaz în Marea Neagră sunt estimate la 80-120 miliarde de metri cubi. România consumă astăzi pe an 12 miliarde de metri cubi, din care 10 miliarde producţia Romgaz şi a Petrom. 100 miliarde de metri cubi de gaz înseamnă la 400 de euro/1.000 mc circa 40 mld. euro, în funcţie de preţul gazului care va fi practicat la momentul exploatării, adică două treimi din datoria publică a statului român de 64 mld. euro.

Întrebări despre cum şi unde va merge acest gaz, n-are cine să le pună. Pentru orice ţară din lume, resursele naturale sunt o binecuvântare dacă cei care conduc acea ţară nu o trădează sau nu sunt corupţi, dacă ştiu să le folosească pentru concetăţenii lor. Altfel, este Africa. Există oameni care afirmă că acesta este scenariul pentru România pentru următoarele decenii. Să fim doar un teritoriu de exploatare a resurselor naturale, care urmează să fie procesate în vest. Iar firmele din Austria sunt în mare parte conexate tot la Rusia.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here