UE finanțează lumea arabă oferind subvenții pentru ovine și caprine României

0
3250
subvenții pentru ovine și caprine
Texel Sheep, lamb, Texel, Netherlands / Texelschaf, Lamm, Texel, Niederlande / Saeugetiere, mammals, Haustier, Nutztier, farm animal, domestic, Huftiere, Paarhufer, cloven-hoofed animals, aussen, outdoor, Himmel, sky, Wiese, meadow, seitlich, side, weiss, white, Querformat, horizontal, stehen, standing, Jungtier, young

România rămâne între primele trei state din lume care exportă ovine şi caprine în lumea arabă, dar şi între cele mai subvenţionate ţări din Uniunea Europeană la capitolul zootehnie, în schema de plată fiind în acest an peste 60.000 de beneficiari, cu un ajutor de circa 51 milioane euro.

Potrivit MADR, în România, efectivele de animale au crescut de la an la an. Aderarea la Uniune n-a stagnat exportul de animale vii şi carne spre Orientul Mijlociu, dimpotrivă. Astfel, dacă în anul 2001, în ţara noastră erau efective totale de ovine şi caprine de 7.776.000 capete, în 2009, erau 10.059.000 capete, în 2013, 12.710.000, pentru ca în 2016 să se înregistreze nu mai puţin de 16.656.729 capete.

Arabii plătesc repede și nu sunt pretențioși

Cele mai mari asociaţii sunt în Mureş, cu peste 800.000 capete, Sibiu, 700.000, Arad, Brăila, Constanţa, Braşov, cu efective între 300.000 şi 500.000 de animale.Din totalul de 16.656.729 de capete, 16.633.858 sunt din mediul privat şi numai 22.871 la stat. Fermierii mari, precum cei din Mureş şi Brăila, recunosc faptul că aleg să dea animalele unor parteneri din lumea arabă fiindcă aceştia nu sunt pretenţioşi în privinţa calităţii, dar plătesc repede, ce-i drept în funcţie de calitate.

Iar Uniunea Europeană nu impune în acest caz niciun fel de normă. Dimpotrivă, subvenţionează zootehnia de la noi, România fiind unul dintre statele cu cele mai mari subvenţii, după cum anunţa, într-o conferinţă de presă din august a.c., Nicolae Horumbă, directorul general al APIA.

Nu pot merge în UE

O observaţie relevantă a fost făcută de însuşi ministrul Achim Irimescu, în cadrul unor declaraţii de presă: ”Animalele nu sunt rasă pură şi atunci nu pot fi exportate în Uniunea Europeană, care le şi subvenţionează, ci în lumea arabă, la preţuri pe măsura calităţii”. Comentariul lui Irimescu a venit la începutul lunii august, pe fondul discuţiei despre starea cercetării din domeniu, cercetare care, subfinanţată, se află în moarte clinică şi nu are posibilitatea să capaciteze sectorul zootehnic pentru export în Uniunea Europeană.

63.779 beneficiari români de subvenţii 

Nu doar oile şi caprele ajung în lumea arabă, ci şi cerealele şi alte produse agricole, numai că în cazul acestora din urmă Comunitatea Europeană are o formă de control prin sistemul de licenţe. Se pare că motivul exportului de produse agricole în lumea arabă este tot calitatea acestora, care n-ar fi standardizată la nivelul UE.

”În ceea ce priveşte importul/ exportul produselor agricole, se aplică normele comune ale sistemului de licenţe şi de certificare. Pentru exportul de ovine/ bovine/ caprine nu este necesară obţinerea licenţei de export AGRES, iar APIA nu deţine informaţii despre subvenţiile acordate la export”, a răspuns Nicolae Horumbă, directorul general al APIA. Potrivit aceleeaşi instituţii, APIA continuă să subvenţioneze fermierii, numai în acest an, fiind luaţi în schema de plată 63.779 beneficiari, fermieri care cresc ovine şi caprine. Dintre aceştia, 59.628, respectiv 93,11% au şi fost avizaţi la plată, iar 56.429, respectiv 88,11% din total au şi încasat subvenţiile APIA în sumă de 50,849 milioane de euro.

19 milioane de euro

În APIA au intrat 33.328 de beneficiari, din care au fost avizaţi la plată 18.564 beneficiari, ceea ce înseamnă 19,083 milioane de euro.Practic, fermierii români dau oile pe care le cresc şi din bani de la stat şi Uniunea Europeană la export, îndeosebi în lumea arabă.”Nu creştem noi câte ar vrea ei. Avem de multă vreme relaţii contractuale cu oameni din lumea arabă. Eu trimit, de regulă, în Liban, dar au fost şi situaţii în care am dat în alte state. Acum, dacă lucrurile se vor mai schimba, preconizăm că vor creşte din nou exporturile spre lumea arabă”, spune un fermier din judeţul Brăila.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here