O direcţie specială din ANAF va controla firmele cu pierderi trei ani la rând, iar cele descoperite cu angajaţi la negru vor fi închise

0
3010
anaf

Firmele care înregistrează în mod constant pierderi vor intra sub supravegherea unei direcţii speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) ce urmează a fi înfiinţată, iar sancţiunile pentru evaziune fiscală şi munca la negru vor fi majorate, prevede noul program de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE, scrie  News .ro

Măsurile sunt justificate prin faptul că România are cel mai mic grad de colectare a veniturilor la buget din Uniunea Europeană.

“Intenţionăm constituirea unei direcţii în cadrul ANAF (şi cooperare cu Registrul Comerţului) pe tematica firmelor cu pierderi continue (peste 3 ani la rând), companiilor care au cifra de afaceri nulă şi a creditelor acordate de acţionarii privaţi propriilor firme cu pierderi precum şi consolidarea Direcţiei de Preţuri de Transfer din aceeaşi instituţie”, arată documentul.

Programul PSD propune înăsprirea legislaţiei privind firmele, astfel că, până la 31 decembrie 2019, firmele cu capital negativ vor fi obligate să-şi reîntregească capitalul, iar o persoană nu va mai putea înfiinţa o societate un anumit număr de ani după două insolvenţe.

“Totodată, vom modifica legea insolvenţei cel târziu până la 1 noiembrie 2017 astfel încât o firmă să nu poată rămâne în faliment mai mult de doi ani sau, dacă nu-şi respectă planul de conformare, pe o perioadă mai mare de şase luni”, arată noul program de guvernare.

PSD anunţă şi măsuri mult mai dure pentru combaterea muncii la negru.

“Majorarea drastică a amenzilor/penalităţilor pentru evaziune si muncă la negru. Inspectorii de muncă vor avea dreptul să stopeze activitatea firmelor care folosesc munca nedeclarată. Realizarea de către autorităţi a unei baze de date online cu toţi lucrătorii angajaţi (ID, fotografii) în sectoarele cu incidenţă mare a muncii la negru; angajatorii vor fi obligaţi să-şi actualizeze informaţiile odată cu angajarea/concedierea de personal şi să notifice autorităţile care administrează contribuţiile sociale”, mai arată programul de guvernare.

Termenul de aplicare a măsurilor este 1 ianuarie 2018.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here