Negrițoiu vorbește despre plecarea de la ASF dar nu a făcut lucrul așteptat de toată lumea: să-și dea demisia! Parlamentarii au demarat procedura revocării din funcție

0
2004
Negrițoiu
Misu Negritoiu Director General ING Bank Romania

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a afirmat, marți, că își asumă în totalitate angajamentul pe care l-a avut, înțelege faptul că mandatul său se apropie de sfârșit și pleacă de la ASF ‘cu împlinirea că am făcut ceea ce am promis în fața comisiilor parlamentare și ceea ce a trebuit să fac’.

‘Îmi asum în totalitate angajamentul pe care l-am avut, de a alinia la normele europene atât instituția, cât și piețele financiare nebancare. Acest angajament mi l-am dus la îndeplinire și mă consider un om norocos pentru cei doi ani și jumătate de activitate la ASF. O experiență îmbogățită. Am întâlnit oameni cu curaj, determinați. M-am bucurat de sprijin. Am preluat o instituție în blocaj, am răspuns unei invitații politice de a ieși dintr-o stare de impas și am dus la capăt construcția instituțională (…)

În doi ani am contribuit la adoptarea a zece legi fundamentale care schimbă complet cadrul juridic atât al pieței asigurărilor, cât și al pieței de capital. Astăzi, provocarea este în execuție, în aplicarea acestor legi și a regulilor pieței. O piață de care să beneficieze majoritatea, nu de o piață pe care să o folosească discreționar o minoritate. Probabil, este mult pentru o singură persoană să reziste în această poziție cu aceste provocări mai mult de doi ani și jumătate și înțeleg că mandatul meu se apropie de sfârșit, dar plec cu împlinirea că am făcut ceea ce am promis în fața comisiilor parlamentare și ceea ce a trebuit să fac.

Sunt efecte care se vor vedea pe termen mediu și lung, dar am pus bazele unor piețe sănătoase și am colaborat în această acțiune cu instituțiile financiare internaționale, cu autoritățile europene și am urmărit integrarea în piața europeană. Dacă această abordare a fost greșită, evident că voi fi judecat pentru ceea ce am făcut’, a spus Negrițoiu, într-o declarație de presă.

Economii de peste 100 milioane de lei

Potrivit șefului ASF, instituția pe care o conduce a reușit să facă economii de peste 100 de milioane de lei, iar în plus își asumă ‘terapia-șoc’ pe care au produs-o în piață deciziile luate în ultimii ani. ‘(…) În doi ani și jumătate, am continuat reducerea contribuțiilor la bugetul instituției și am făcut o economie de peste 100 de milioane de lei. Mă așteptam și am susținut public să ajung la aceste două momente. Aceste două momente sunt două rapoarte fundamentale pentru transformarea instituțională și transformarea piețelor. Aceste rapoarte trebuiau analizate de colegii parlamentari.

Am făcut, în doi ani și jumătate, ce trebuiau, probabil, să facă în ultimii zece ani, de la aderarea la Uniunea Europeană. La fel, îmi asum terapia-șoc pe care am produs-o în piață. Am ridicat vălul de pe piețele financiar-bancare, fundamentarea înființării ASF-ului a fost determinată tocmai de disfuncționalitățile din piața asigurărilor și din piața de capital. Am ajuns, astăzi, la capital negativ în piața asigurărilor, de la peste 2,5 miliarde în urmă cu trei ani, la un echilibru financiar care pune temelia protecției consumatorilor. Plata pagubelor trebuie să fie un proces automat care să vină de la sine, dar nu se putea face până când nu așezam piața pe baze financiare solide’, a subliniat Mișu Negrițoiu.

Nu s-a prezentat la audieri

Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a fost convocat, luni, la audieri în ședința comună a Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare cu Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, respectiv cu Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat. Mișu Negrițoiu nu s-a prezentat la audieri, dar a trimis o scrisoare prin care susține că revocarea sa este ilegală. Președintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, Mihai Tudose, a anunțat la începerea ședinței, că președintele ASF a transmis parlamentarilor o scrisoare prin care cerea amânarea audierii pentru a pregăti răspunsurile solicitate de parlamentari.

Au demarat procedura revocării din funcție

“În scrisoarea sa, domnul Negrițoiu pleacă de la premisa că noi avem ceva cu ASF, nu cu domnia sa, și că ceea ce facem noi constituie un atac la adresa unei instituții. Mai mult, ne explică foarte clar, citez: ‘revocarea unui membru din conducerea ASF nu este legal posibilă, atâta timp cât acesta continuă să întrunească condițiile care au stat la baza numiri sale, orice hotărâre în sens contrar fiind abuzivă, făcută în frauda legii și, deci, lovită de nulitate'”, a citit Tudose din scrisoarea președintelui ASF. Tot luni, parlamentarii din comisiile de specialitate reunite au votat demararea procedurii de revocare din funcție a președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, care s-ar putea finaliza săptămâna viitoare.

“După acest vot, cele patru comisii fac raport comun, se înaintează către birourile permanente și urmează convocarea unei ședințe comune, în plen, a Camerei Deputaților și Senatului, probabil săptămâna viitoare. Acesta este primul pas în demararea procedurii de revocare a președintelui ASF”, a declarat președintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, Mihai Tudose.

Ar putea să nu primească salarii compensatorii

În ceea ce privește salariile compensatorii pe care președintele ASF ar urma să le încaseze, în cazul revocării, Mihai Tudose a spus că este posibil ca acest lucru să nu se întâmple. “Eu, din câte știu, funcționează încă acea impozitare cu 85% în domeniu. Și chiar dacă le-ar lua, este un drept pe care cel în cauză îl primește dacă este dat afară din motive neimputabile lui. Noi tocmai propunem eliberarea din funcție din motive imputabile lui. Prostul management este un motiv imputabil. Și, atunci, s-ar putea să nu le primească”, a explicat Tudose. Deputatul Andreea Paul a declarat, în cadrul ședinței comisiilor reunite, că, potrivit Contractului Colectiv de Muncă din ASF, un angajat disponibilizat încasează opt salarii compensatorii. Potrivit acesteia, președintele ASF are un salariu de 13.000 de euro lunar, iar cele opt salarii compensatorii ar însuma 104.000 euro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here