Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu dorește proiecte integrative pe Dunăre, acest lucru fiind comunicat oficial

0
122

Acest lucru l-a declarat Marian Dobrilă, vicepreședintele Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE), în cadrul unei dezbateri organizate de CLDR – Asociația „Comunitățile Locale Riverane Dunării”.

„Strategia Dunării este extraordinară, sunt o mie de oportunități dar în practică nu există proiecte majore, nu este accesat Planul Juncker, iar proiecte integrative pe Dunăre nu numai că nu se pot realiza, dar este și o declarație oficială că nu se doresc din partea Ministerului Dezvoltării. În mod transparent, deschis, mi s-a comunicat, fără să se ascundă, că nu se doresc proiecte integrative pe Dunăre. Venim după un an de Guvern cu mandat pe termen scurt care s-a pronunțat deschis că nu va face nimic în afara acestui mandat și pe un orizont mai lung. E firesc, venim după un an de stagnare în domeniul obiectivelor pe termen lung”, a spus Dobrilă.

Lipsa cooperării interministeriale

Potrivit acestuia, între ministere nu există dialog în România, iar proiectele integrative nu pot exista. „În afară de problema mandatului Guvernului eu cred că există o eterogenitate în acest Guvern care a dus la lipsa cooperării interministeriale. Ne-am lovit aproape total de lipsa dialogului între ministere. Noi am semnalat o problemă foarte simplă. Nu se pot face porturi, proiecte pe faleză, proiecte vitale pentru orașe pentru că proprietatea e împărțită între cel puțin două ministere, nu mai zic și cazuri nefericite când sunt și trei autorități. Nu pot exista aceste proiecte integrative fără colaborare interministerială. Eu cred că în orizontul acesta de un an de zile cât a fost Guvernul acesta nu a funcționat colaborarea. În afară de fragmentarea proprietății mai este și inadaptarea totală a ghidurilor solicitantului pentru Programul Operațional Regional (POR) pentru proiectele integrative. Viziunea POR de acum este insulară și extrem de restrictivă, deci nu contează impactul proiectului, ci corespondența cu niște criterii din ghid care au fost făcute cu vocație generală”, a mai arătat oficialul ACRAFE.

Căi de maximizare a succesului proiectelor

Departamentul de Training al CLDR — Asociația „Comunitățile Locale Riverane Dunării”, membră DAC — Danubius Academic Consortium—, în parteneriat cu Task Force-ul Național SUERD — instrument informal de consultare și lucru cu reprezentare guvernamentală și non-guvernamentală, precum și cu ACRAFE — Asociația Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene și CIO-SUERD — Catedra Internațională Onorifică ‘Jean Bart’ în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în colaborare cu Centrul de Biodiversitate al Academiei Române a organizat, marți, în seria Incubatorul de Proiecte și Afaceri Europene, Sesiunea de Informare și Training cu tema „Căi de maximizare a succesului proiectelor SUERD în cadrul POR. Alte oportunități de parteneriat și finanțare complementare”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ