Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a alocat, în noua perioadă de programare, 100 milioane euro pentru Inițiativa pentru IMM și aproape 60 milioane euro pentru afaceri inovative prin Programul Operațional Competitivitate

0
1606
fonduri-europene

“În perioada de programare 2007-2013, România a alocat 225 milioane euro din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) pentru instrumente de garantare, investiții și creditare subvenționată prin inițiativa JEREMIE, care au dus la finanțări de peste 680 milioane euro prin aproape 7.000 de noi credite subvenționate, garanții și investiții de capital. Resursele rambursate din JEREMIE vor fi utilizate tot pentru finanțarea întreprinderilor românești. În noua perioadă de programare, MDRAPFE a alocat deja 100 milioane de euro pentru Inițiativa pentru IMM (prin care se vor garanta credite de peste 500 milioane euro) și aproape 60 de milioane de euro pentru afaceri inovative prin Programul Operațional Competitivitate”, se menționează într-un comunicat de presă.

MDRAPFE a semnat cu Fondul European de Investiții (FEI) un acord de finanțare privind lansarea de noi fonduri de investiții de capital, cu o alocare de 58,82 milioane euro din Programul Operațional Regional.

La acestea se pot adăuga peste 25 milioane euro din resurse private administrate de către FEI, astfel că până la 85 milioane euro vor fi disponibile IMM-urilor românești. Resursele vor fi preluate de către administratori de fond, selectați prin procedură deschisă și transparentă, și vor fi investite în întreprinderi aflate în stadiu de creștere, cu precădere din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, informează FEI.

“Mă bucur foarte mult că am reușit să identificăm instrumente financiare care vin în sprijinul Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Cele 85 milioane euro sunt atât de necesare pentru România, mai ales că vorbim de firme aflate în expansiune, ce au nevoie de un impuls pentru a fi competitive pe piețele internaționale. Acordul semnat cu Fondului European de Investiții este un sprijin pe care reușim să îl oferim firmelor românești, ce doresc să facă noi investiții de capital în companiile lor”, a declarat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.

La rândul său, Hubert Cottogni, director în cadrul Fondului European de Investiții, a precizat că acordul permite utilizarea fondurilor structurale pentru instrumente financiare dedicate IMM-urilor.

“Pe lângă creditele disponibile prin Inițiativa pentru IMM, noul acord va face posibile noi investiții de capital în companii aflate în expansiune. Astfel, aproximativ 20 de companii vor putea să își vândă produsele și serviciile în toată lumea și vor crea noi locuri de muncă, iar piața locală de investiții va beneficia de noi jucători în domeniul administrării fondurilor de private equity. Prin acest nou acord, vom crea fonduri noi de investiții pentru IMM-uri mature, sprijinindu-le să fie competitive pe plan global, și vom ajuta la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România, în sinergie cu fondurile pentru start-up-uri finanțate din PO Competitivitate. Toate aceste noi fonduri de investiții vor atrage și alți investitori internaționali în România și vor contribui la acoperirea deficitului de finanțare din piața locală de capital”, a spus Cottogni.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here