Memorandum de înțelegere cu privire la SEEMHN semnat de băncile centrale din Austria, Bulgaria, Grecia și România

0
1763

Băncile centrale din Austria, Bulgaria, Grecia și România au semnat miercuri un memorandum de înțelegere cu privire la Rețeaua de Istorie Monetară a Europei de Sud-Est (South-Eastern European Monetary History Network – SEEMHN), a informat Banca Națională a Bulgariei într-un comunicat de presă, transmite BTA.

Memorandumul a fost semnat la Frankfurt de guvernatorul Băncii Naționale a Austriei, Ewald Nowotny, guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Dimitar Radev, guvernatorul Băncii Naționale a Greciei, Yannis Stournaras, și Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).

SEEMHN a fost înființată în luna aprilie 2006 ca o rețea informală al cărei principal obiectiv este diseminarea cunoștințelor cu privire la istoria și politica monetară a Europei de Sud-Est. De la lansarea sa, activitățile SEEMHN au atras bănci centrale, academicieni și cercetători din Europa Occidentală și SUA.

Recunoscând realizările trecutului pentru a putea dezvolta și întări SEEMHN, semnatarii memorandumului și-au declarat obiectivul de a explora istoria monetară a țărilor din Europa de Sud-Est, de a încuraja cooperarea și schimburile între băncile centrale pentru a promova studiile sistematice în acest domeniu și a crește vizibilitatea regiunii în domeniul cercetării academice internaționale.

SEEMHN va interacționa cu alte bănci centrale, autorități competente, organizații de cercetare naționale și internaționale, academicieni și cercetători. Activitățile SEEMHN vor lua forma unor proiecte de cercetare comune, reuniuni de lucru și conferințe.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here