În ciuda exploziei de locuinţe noi, construcţiile se prăbuşesc din lipsa şantierelor de autostrăzi

0
1538
autostrazi

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în prima jumătate a acestui an, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,2%, respectiv cu 8,7%, faţă de perioada similară din 2016, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Explicaţia este dată de lipsa lucrărilor de infrastructură, în contextul în care construcţia de locuinţe a explodat în această perioadă.

Cele mai mari scăderi au avut loc în cazul construcţiilor inginereşti, unde intră lucrările de infrastructură. Ca serie brută, acest sector a scăzut cu 26,6%, iar ca serie ajustată cu 25,6%, în primele şase luni din an. În aceeaşi perioadă, construcţia de clădiri rezidenţiale noi a crescut cu 72,4% ca serie brută, respectiv cu 61%, ca serie ajustată.

Scăderi majore au mai avut loc în categoria lucrărilor de reparaţii capitale, unde s-au consemnat reduceri de volume cu 21,9%, ca serie brută, şi de 22,3%, ca serie ajustată, dar şi în cazul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente, unde scăderile au fost de 24,6%, ca serie brută, respectiv de 23,1%, ca serie ajustată.

În această perioadă, lucrările de construcţii noi au crescut cu 2,2%, ca serie brută, respectiv cu 2,1%, ca serie ajustată.

Conform INS, în luna iunie 2017, comparativ cu mai 2017, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 18,8%, creştere evidenţiată la toate elementele de structură: lucrările de reparaţii capitale cu 61,3%, lucrările de construcţii noi cu 14,8% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 14,2%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti cu 28,5%, clădirile rezidenţiale cu 13,3% şi la clădirile nerezidenţiale cu 7,6%.

În ceea ce priveşte seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 0,5%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale cu 44,7%. Scăderi s-au înregistrat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 4,9% şi la construcţiile noi cu 0,7%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 3,1% şi la clădirile rezidenţiale cu 2,4%. Clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 6,5%.

Potrivit datelor INS, în iunie 2017, faţă de aceeaşi lună din 2016, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 7,4%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la următoarele elementele de structură: lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 23,7% şi la lucrările de construcţii noi cu 3,5%. În schimb, lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 5,7%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 23,5% şi la clădirile nerezidenţiale cu 13,5%. Creşteri au fost înregistrate la clădirile rezidenţiale cu 84,8%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 9,6%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 21,4% şi la lucrările de construcţii noi cu 2,6%. Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 3,4% . Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 26,1% şi la clădirile nerezidenţiale cu 11,9%. Creşteri au fost la clădirile rezidenţiale cu 101,5%.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here