Guvernul Grindeanu are intentia să desfiinţeze Activele Statului

0
826

Programul de guvernare al PSD- ALDE îşi propune ca după jumătatea anului 2017 să creeze un Fond Naţional de Dezvoltare (FND), care să cuprindă companii unde statul deţine participaţii şi care în prezent sunt administrate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS, fostă AVAB, fostă APAPS, fostă FPS…)

Programul de guvernare al PSD- ALDE îşi propune realizarea unor noi instrumente de investiţii publice, printre care „constituirea unui fond suveran de investiţii în vederea administrării şi valorificării eficiente a participaţiilor minoritare ale statului”.

Potrivit acestuia, obiectivul FSDI este „dezvoltarea economică prin investiţii în infrastructură şi companii strategice, întărirea rolului activ al statului prin administrarea adecvată a participaţiilor minoritare şi obţinerea de lichidităţi din emisiunea de obligaţiuni, valorificarea anumitor active, dividende şi alte surse atrase în proiectele de investiţii”.

„Alături de FSDI, cel târziu în al doilea semestru din 2017, se va crea un Fond Naţional de Dezvoltare (FND), care va cuprinde companii unde statul deţine participaţii şi care în prezent sunt administrate de AAAS, dar şi companii de stat care nu vor putea fi incluse în FSDI din cauza interdicţiei europene, care stipulează faptul că, în unele cazuri, companiile de producţie şi distribuţie nu pot fi administrate de aceeaşi entitate, evitându-se în acest fel comportamentul de monopol. Ca urmare a acestor reglementări, Transelectrica şi Transgaz vor fi administrate şi deţinute de FND, iar Hidroelectrica sau Romgaz de către FSDI. AAAS se desfiinţează. Ca şi FSDI, FND va rămâne pe toată perioada de funcţionare în proprietatea exclusivă a statului român”, se arată în programul de guvernare.

Andreea Paul: Companiile la care AAAS este acţionar au pierderi uriaşe

Luna trecută, deputatul Andreea Paul aducea în atenţie situaţia companiilor de stat la care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) este acţionar, arătând că acestea au pierderi uriaşe.

 „Dintre cele 278 de companii la care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) este acţionar majoritar sau minoritar: 18 companii nu şi-au depus încă bilanţul pentru anul 2015; 136 de companii au înregistrat un profit total de aproape 294 de milioane de lei; în timp ce 123 de companii au înregistrat pierderi în valoare de aproape 250 de milioane de lei, în anul 2015. În opinia mea, nu mai există niciun argument pentru finanţarea publică a unei instituţii de tipul AAAS, care de la bun început a fost croită pe termen limitat. Politicul a găsit mereu variante pentru prezervarea sinecurilor şi suprapopularea acestei instituţii, cu eficienţă atât de redusă în monitorizarea şi valorificarea activelor statului şi cu atribuţii suprapuse în bună măsură cu cele ale Ministerelor de Economie şi de Finanţe. Iniţial, numit Fondul Proprietăţii de Stat: 1992 – 2000, apoi APAPS şi AVAB: 2000 – 2004, AVAS: 2004 – 2012, şi iată AAAS din 2012 până în prezent”, scria Paul într-un comunicat remis presei.

Autoritatea are nevoie de 6,8 mil. lei pentru identificarea activelor viabile a 5 companii insolvente

În noiembrie, AAAS propunea reaşezarea nivelurilor salariale pentru anumite funcţii, ale căror deţinători se vor ocupa de preluarea activelor viabile pe care le vor da în plată. Societăţile vizate de darea în plată erau Fortus SA, UCM Reşiţa, SNIF SA, CNMPN REMIN şi Industrializarea Laptelui Harghita.

„Prezentul proiect este necesar având în vedere identificarea unor active/active funcţionale care pot fi redresate pe baza strategiilor aprobate pentru operatori economici în patrimoniul cărora se regăsesc, pentru care procedura insolvenţei este declanşată, urmând ca în imediata perioadă instanţele să decidă asupra procedurilor de reorganizare şi orice întârziere poate face imposibilă atât salvarea unor active funcţionale cu poziţie importantă în anumite sectoare de activitate ale economiei naţionale, cât şi salvarea unui important număr de locuri de muncă, ca efect al declanşării procedurii falimentului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

„În vederea realizării acţiunilor de reinserţie a activelor/activelor funcţionale, sunt necesare operaţiuni de evaluare, auditare, autentificare de documente etc., pentru care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului va efectua cheltuieli din fondurile existente în bugetul aprobat anual, cu această destinaţie”, se arată în proiect.

„Având în vedere derularea operaţiunilor preconizate, similare cu acelea ale departamentului specializat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), cât şi în contextul general al echilibrării nivelului de salarizare pentru personalul care execută activităţi similare, se impune actualizarea anvelopei salariale pentru Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Această aliniere nu constituie o majorare a anvelopei salariale, ci o reaşezare a nivelului de salarizare pentru unele funcţii, care corectează dezechilibrele înregistrate între entităţi cu acelaşi obiect de activitate, respectiv administrare, privatizare, valorificare şi recuperare creanţe”, se arată în nota de fundamentare a proiectului iniţiat de AAAS.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ