Averile candidaților pentru Camera Deputaților în București. De la terenuri de mii de metri pătrați la împrumuturi luate de la Dan Voiculescu

0
558

Declaraţiile de avere ale candidaţilor pentru un post de deputat de Bucureşti diferă de la terenuri de mii de metri pătraţi şi împrumuturi acordate de sute de mii de euro, la maşini luate din ”necesitate” şi conturi goale sau împrumuturi uriaşe.

Unul dintre cei mai avuţi candidaţi la alegerile parlamentare din 11 decembrie este Elena Udrea, care a intrat în cursa pentru un post de deputat de Bucureşti ca independent. Ea deţine două terenuri intravilane în Capitală, unul cu suprafaţa de 4.412 mp, altul cu suprafaţa de 5.001 mp. De asemenea, Udrea, mai deţine jumătate dintr-un teren intravilan de 596 mp tot în Capitală, şi un sfert dintr-ul alt teren de 607 mp, la fel, aflat în Bucureşti. Toate aceste terenuri i-au rămas Elenei Udrea în urma divorţului de Dorin Cocoş. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale are în posesie şi patru terenuri agricole în judeţul Călăraşi, cu o suprafaţă totală de 40 de hectare. Nu în ultimul rând, la capitolul proprietăţi imobiliare, Udrea deţine şi un sfert dintr-un imobil de 635 mp în Bucureşti.

142.500 lei din chirii

Deşi veniturile sale s-au limitat la 38.917 de lei din indemnizaţia de deputat şi 142.500 de lei din chirii, Elena Udrea a acordat împrumuturi în nume personal de 3,6 milioane de lei şi 280.000 euro. La polul opus din punct de vedere al averii personale se situează candidatul independent Remus Cernea. El nu are nimic în afară de datorii de 108.120 de lei şi indemnizaţia de deputat de 59.055 lei.

O declaraţie de avere excentrică a completat fiica cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, Lidia. Ea deschide lista de candidaţi PRM la Bucureşti pentru Camera Deputaţilor şi se declară de profesie jurnalist. Nu doar numele şi partidul i-au rămas Lidiei Vadim Tudor de la tatăl său, ci întreaga avere: pensie de urmaş de 11.000 de lei, un teren intravilan de 105 mp şi o casă, ambele în Bucureşti. Ea spune că mai are un autoturism Chrysler din 2010 dobândit prin ”necesitate” şi două conturi, unul în euro, altul în lei, ambele goale.

Bogdan Diaconu are doar … datorii

Un candidat care nu are aproape nimic pe numele său în afară de datorii este liderul PRU, Bogdan Diaconu. Soţia sa, fosta gimnastă Maria Olaru, deţine aproape întreaga avere a familiei: trei terenuri în Timiş, două extravilane (5000 mp, respectiv 4.900 mp) şi unul intravilan (300 mp) şi câte un sfert din trei terenuri în judeţul Suceava: unul intravilan (250 mp), unul agricol (2.500 mp) şi unul forestier (700 mp). Maria Olaru mai are în posesie şi un apartament în Timişoara şi două case, una în judeţul Timiş, alta în judeţul Suceava, iar fiul cuplului Diaconu-Olaru are un apartament în Bucureşti. În schimb, Bogdan Diaconu a obţinut câteva venituri anul trecut: a vândut o autoutilitară Toyota Hilux cu 9.300 euro şi a încasat 84.688 lei indemnizaţie de la Camera Deputaţilor. Şi la acest capitol este însă depăşit de soţie, care a obţinut anul trecut 81.322 lei din renta viageră de fostă gimnastă şi 11.040 lei indemnizaţie de creştere a copilului.

Dator la Voiculescu cu 295.000 de euro

Daniel Constantin, co-preşedintele ALDE, cel care deschide lista partidului pe Bucureşti la Camera Deputaţilor, are o declaraţie de avere interesantă. Pe 17 decembrie 2015, el a cumpărat un apartament pe care l-a vândut şase zile mai târziu cu peste un milion de lei. De asemenea, co-preşedintele ALDE a primit o donaţie de 45.000 de euro de la Emilian Constantin, bani care s-au adăugat veniturilor de 113.776 lei de la Ministerul Agriculturii şi indemnizaţiei de deputat de 7.610 lei. Daniel Constantin îi este încă dator lui Dan Voiculescu, mentorul său politic, care în 2008 l-a împrumutat cu 295.000 de euro.

Un alt candidat a cărui declaraţie de avere este aproape goală este jurnalistul independent din Târgu Mureş Dan Tănasă, care s-a înscris în cursa pentru Camera Deputaţilor pe listele partidului Alianţa Noastră, condus de Marian Munteanu. Singurul câştig al lui Tănasă a fost anul trecut premiul ”Libertatea presei pentru curaj”, oferit de Fundaţia Familia Voiculescu, în valoare de 42.096 lei. Premiul şi un cont de 20.000 de lei sunt singura avere a jurnalistului independent din Târgu Mureş care vrea să devină deputat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ