Consiliul Concurenței a lansat Monitorul Prețurilor. Consumatorii pot verifica prețurile online. Proiectul pilot include 128 de produse

0
1570
Consiliul Concurenței a lansat Monitorul Prețurilor

Monitorul preţurilor a fost lansat, joi, consumatorii putând să verifice online preţurile coşului de produse de are sunt interesaţi, a anunţat Consiliul Concurenţei.

“Astăzi am lansat proiectul pilot pe Bucureşti, care include 128 de produse. La acest proiect au participat principalii retaileri. Preturile pot fi verificate pe www.monitorulpreturilor.info” a declarat joi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Proiectul va fi extins

Acesta a precizat că după un an se va face o evaluare şi, în funcţie de rezultate, proiectul va fi extins la nivelul întregii ţări, urmând să fie incluse mai multe produse.”Monitorul preţurilor vine în sprijinul consumatorilor şi va creşte gradul de încredere între consumatori şi retaileri şi între consumatori şi producători. În curând vom lansa şi o platformă care va veni în sprijinul consumatorilor, dedicată produselor financiar-bancare astfel încât să poată fi verificate costurile şi comisioanele” a afirmat Bogdan Pandelica, preşedintele ANPC.

În parteneriat cu Guvernul și ANPC

Proiectul a fost realizat de Consiliul Concurenţei în parteneriat cu Guvernul, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), fiind consultată Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii, dar şi cu ONG-urile care se ocupă de protecţia consumatorilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here