Quo vadis Podiatria in România?

0
1274

O vorbă înţeleaptă spune că unde nu-i cap, e vai de picioare. Nimic mai adevărat şi acum, când cu un ochi râdem spre soarele ultimelor zile frumoase, iar cu unul plângem, gândindu-ne la iarnă şi gheţuş ori la suferinţele cauzate de diabet, este momentul potrivit să vorbim despre picioare, din punct de vedere medical.

Există o specialitate care se ocupă de picioare şi ea se numeşte podiatrie

În aprilie 2015 a luat fiinţă şi în România Asociația de Podiatrie. Scopul ei este să cultive conceptele de ingrijire a picioarelor in populatia generala, in special in randul persoanelor cu diabet si crească nivelul îngrijirii pentru persoanele cu probleme la nivelul picioarelor. Dezvoltarea unei specialități medicale complet noi în România, cum este podiatria presupune demersuri anevoioase şi sistematice, dar cu ambiţie şi având în faţă nevoile celor aflaţi în suferinţă s-a reuşit ca din septembrie 2015 să existe şi la noi primii formatori în podiatrie, în îngrijirea piciorului diabetic.

Asociația de Podiatrie a luat fiinţă la iniţiativa  Dr. Norina Alinta Gâvan, cea care din poziţia de preşedinte al asociaţiei a luptat și luptă pentru dezvoltarea și promovarea podiatriei în România.

logo-ap-mare

Pentru că generaţia de mâine trebuie pregătită din timp, Dr. Norina Alinta Gâvan s-a implicat profund în efortul de a  instrui, de a educa, mai ales tinerii implicati în viața persoanelor cu diabet, înțelegând că, fără un program de îngrijire a piciorului diabetic, destinat asistenților medicali, nu se pot face progrese în implementarea podiatriei în România, în imbunătățirea calitații vieții persoanelor cu diabet, în reducerea numarului de amputații in România.

„Sunt mândră ca traiesc in Romania! Pentru istoria pe care o avem și din care fac parte, pentru numele pe care îl port, pentru puterea cu care ne ridicăm atunci când ne aflăm într-o situație dificilă, pentru zestrea moștenită de la prestigioși scriitori, pictori, personalități de cultură și de știință ai vremurilor, pentru puterea de a spera, pentru puterea de a nu renunța, pentru determinarea de a realiza ceea ce ne propunem. Romania ne ofera multe oportunitati de a avea fiecare contributia lui proprie la dezvoltarea societatii.” a spus dr. Norina Gâvan.

Plină de ambiţie şi cu zâmbetul pe buze, energică şi dedicată muncii, domnia sa îşi orientează viaţa, la fel ca savanta poloneză Marie Curie – de altfel și singurul savant care a primit două Premii Nobel în două domenii științifice diferite – după principiul „(…) să nu te dai bătut în faţa oamenilor sau a întâmplărilor”.

dsc_5544

Dr. Norina Alinta Gâvan își leagă numele de introducerea noțiunii, a specialității de podiatrie si a meseriei de podiatru în România, dar și de dorința puternică de a veni în sprijinul celor aflați în suferință,  a persoanelor cu afecțiuni din sfera diabetului,  a persoanelor cu neuropatie diabetica și picior diabetic.

„Am vrut dintotdeauna să las ceva în urma mea, indiferent pe unde pășesc. Să schimb lucrurile în mai bine, indiferent de provocări și bariere. Și acestea nu sunt puține. In sistemul de sănătate românesc, provocarile si barierele sunt la tot pasul. Oricât de multe sau de mari au fost, dorința de a le depăși le-a doborât. Am ales să rămân aici și să lupt, când poate era mai ușor să aleg să plec. Dorința de schimbare, de a ajuta la îmbunătățirea actului medical, astfel încât serviciile medicale oferite pacienților să respecte cele mai înalte standarde de calitate a prevalat” spune Dr. Norina Gâvan cu pasiune.

Pentru că nu se putea opri aici, Dr. Norina Alinta Gâvan s-a preocupat şi de  creșterea nivelului științific al tinerilor specialiști români implicați în managementul piciorului diabetic. Astfel, domnia sa a iniţiat proiectul NeuRODiab în România în anul 2002, iar din 2012, este secretarul general al Societății de Neuropatie Diabetică – NeuRODiab.

Munca în echipă și colaborarea, atât la nivel național, cât si internațional, nu poate da greș niciodată.  Ca dovadă a implicării active, Dr. Norina Alinta Gâvan a fost aleasă în Grupul de Studiu al Neuropatiei Diabetice al Societății Europene pentru Studiul Diabetului, și totodată cooptată în Grupul Internațional de Lucru pe Picior Diabetic, în vederea elaborării programului de educație destinat asistentelor medicale, fiind totodata invitata ca lector specialist in management si leadership la conferinte internationale din domeniul piciorului diabetic.

Sistemul de sănătate românesc este perfectibil. „Să nu uităm că noi formam sistemul, si toate deficientele le putem reduce fiecare prin implicare, dăruire, entuziasm. Prin fiecare proiect pe care îl derulăm, atât orientat către specialiști, cât și către pacienți, facem un pas pentru ca România să se alinieze modelelor internaționale în domeniul podiatriei, practic pentru o schimbare pozitivă a sistemului de sănătate.

Oamenii reprezintă sistemul, iar crearea unui sistem medical competitiv, performant, depinde de noi, de conștiința noastră și de capacitatea de a păși cu încredere dincolo de bariere!” a mai spus dr. Norina Gâvan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ