Programul „WORWAG INSPIRING 2017” pentru tinerii medici

0
836
Programul „WORWAG INSPIRING 2017” pentru tinerii medici
Tineri medici specialişti din diabetologie, neurologie și medicină de familie sunt așteptați să ia parte din „Wörwag Inspiring Program” – un proiect prin îşi vor dezvolta aptitudini complementare celor medicale, îmbunătăţindu-şi, astfel, calitatea actului medical şi performanţele profesionale.

Programul oferă 80 de burse pentru medicii interesați să se înscrie la cursurile care se vor desfăşura în perioadele aprilie-mai și septembrie-octombrie 2017, în Sinaia.

Proiectul include două sesiuni de training – Comunicare și relaționare, respectiv Managementul timpului – priorități și eficiență – formate din noţiuni teoretice şi jocuri interactive adaptate domeniului medical din România. În cadrul sesiunilor, medicii vor învăţa să identifice tipologiile de personalitate atât ale celor din jur, cât şi propria tipologie şi să îşi adapteze interacțiunea cu pacienții la fiecare tip de personalitate. De asemenea, participanţii vor învăţa să se poziţioneze corecte în relația cu pacientul şi să cunoască barierele comunicării dintre medic şi pacient. Pe lângă acestea, tinerii specialişti vor dobândi noţiuni de prioritizare şi organizare a timpului, inclusiv despre echilibrul dintre disponibilitatea pentru ceilalţi şi momentele de concentrare.

„Continuăm și în 2017 acest program, care, sprijină, în final, îmbunătățirea îngrijirii pacienților, pentru că dezvoltarea personală și a performanțelor profesionale ale medicilor se reflectă în calitatea actului medical și este, astfel, în beneficiul pacienților. Încurajăm tinerii medici din specialitățile vizate să se înscrie în acest program care îi va ajuta să exploateze aptitudini complementare menite să le maximizeze performanțele profesionale”, a declarat dr. Norina Gâvan, General Manager Wörwag Pharma România.

Fiecare bursă include: participarea la cele două sesiuni de training, 3 nopți de cazare și mesele aferente programului. Instruirea din cadrul programului va fi asigurată de partenerii de la „INSPIRES” – cu experiență de peste 10 ani în training şi consultanţă cu organizaţii atât din România, cât şi din străinătate. Sesiunile de training vor fi susținute de consultanții Dorin Dancu și Florin Enache, traineri cu experiență în consultanță, leadership, coaching, cu puternice abilități de prezentare și expertiză în managementul timpului, al proiectelor, al schimbării, comunicare, cultură organizațională și lucru în echipă.

Medicii care doresc să participe la „Wörwag Inspiring Program” trebuie să trimită un CV și o scrisoare de motivare de cel puțin 205 de cuvinte, în limba română, pe adresa bursawip@woerwagpharma.ro, până la data de 15 ianuarie 2017. Participanții selectați vor fi anunțați până la 5 februarie 2015.

Aceasta este cea de-a treia ediţie a „Wörwag Inspiring Program” şi reflectă iniţiativele companiei Wörwag Pharma pentru sprijinirea permanentă a dezvoltării profesionale și personale a medicilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ