Cea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase din ultimii 16 ani în Cernavodă şi vecinătăţi. Să aibă legătură cu centrala nucleară?

0
1859
centrala nucleara cernavoda

Incidenţa tumorilor canceroase solide diagnosticate în Cernavodă şi zonele învecinate a ajuns la cel mai ridicat nivel din anul 1999 încoace, arată studiul anual privind starea de sănătate şi frecvenţa cancerelor la oamenii care trăiesc în apropierea obiectivelor nucleare.
Specialiştii care au realizat studiul au spus pentru presă că această creştere se datorează în parte unei mai bune depistări a cazurilor de cancer. Aceştia nu se pot pronunţa ferm dacă există o legătură de cauzalitate între incidenţa crescută a cancerelor şi traiul în proximitatea obiectivului nuclear, pentru că lipsesc investigaţii ţintite în această direcţie.

Record negativ în Cernavodă: cea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase solide din anul 1999 încoace

În anul 2015 au fost diagnosticaţi cu tumori canceroase solide 218 locuitori din zona Cernavodă, adică din oraşele Cernavodă, Medgidia şi o serie de localităţi rurale situate pe o rază de 30 de kilometri din jurul obiectivului nuclear. Această valoare înseamnă o rată a incidenţei tumorilor maligne solide în această zonă de peste 228 de tumori solide la 100.000 de locuitori, se arată în studiul “Supravegherea stării de sănătate a populaţiei din jurul obiectivelor nucleare majore”, făcut public recent. Cu acest rezultat, avem cea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase solide la locuitorii din Cernavodă din anul 1999 încoace.

Incidența unei boli se referănumărul de cazuri noi de boală diagnosticate în cursul unui an, raportat la suta de mii de locuitori.

Cancer pulmonar la bărbați

La bărbaţi, cele mai frecvente localizări ale tumorilor canceroase diagnosticate în anul 2015 în zona Cernavodă au fost pulmonară, vezică urinară, prostată, cerebral, cutanat şi hepatic. La femei, localizările cele mai frecvente ale tumorilor canceroase diagnosticate în anul 2015 în Cernavodă şi împrejurimi au fost la nivelul colului uterin, sânului, cerebral, bronho-pulmonar, colonului şi ovarelor, potrivit studiului citat.

În zona Cernavodă au mai fost diagnosticate şi nouă cazuri de leucemie şi de limfom, ceea ce înseamnă o incidenţă de 9,55 cazuri noi la suta de mii de locuitori.

Oficialii instituţiei au explicat pentru economica.net că rezultatele prezentate se referă la incidenţa tumorilor canceroase solide, cu excepţia cancerelor sângelui şi sistemului hematopoietic. Această explicaţie nu a fost inclusă în studiul iniţial.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here