ANAT: Plata defalcată a TVA va afecta grav agenţiile de turism

0
1903
Ministerul Turismului

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) respinge proiectul de ordonanţă privind defalcarea TVA şi avertizează că aplicarea ordonanţei aduce costuri suplimentare, inclusiv plata unor comisioane în plus plătite băncilor, din cauza cărora vor pierde clienţii. Agenţiile de turism dezaprobă în totalitate proiectul de ordonanţă de urgenţă privind defalcarea TVA avertizând că implementarea acestuia va aduce blocaje majore în activitatea companiilor şi autorităţilor dacă proiectul va fi aprobat.

„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) respinge proiectul de ordonanţă privind defalcarea TVA şi avertizează că o astfel de măsură va afecta grav agenţiile de turism şi management al călătoriilor. Eventuala aplicare a ordonanţei va aduce costuri suplimentare agenţiilor care, într-un final, se vor traduce prin pierderi de clienţi. Acest lucru va fi determinat de alocarea de resurse umane suplimentare,  creşterea numărului de tranzacţii bancare, implicit a dublării costurilor bancare aferente, creşterea preţurilor din cauza creşterii costurilor agenţiei, închideri voluntare de companii şi faliment în lanţ”, a informat patronatul, argumentând că există riscul major de eroare dat de sistemul extrem de complicat, ce va genera amenzi şi penalităţi foarte mari, dar şi riscul de pierdere a clienţilor în favoarea agenţiilor de turism cu sediul în afara României, agenţii care nu vor avea proceduri atât de complicate.

 ”Considerăm că această măsură ar leza grav tocmai activitatea contribuabililor corecţi, cu precădere a IMM-urilor româneşti. Defalcarea TVA va afecta atât plăţile realizate de companie, cât şi încasările de la client. Mai exact, agenţiile vor face două plăţi în loc de una singură, în două conturi diferite, astfel timpul necesar gestionării şi contabilizării facturilor de furnizor va creşte”, explică Alin Burcea, preşedinte ANAT.   Şi la plăţile cu cardul trebuie determinat zilnic TVA   Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism susţine că va creşte şi numărul de operaţiuni şi documente de procesat şi verificat, iar activitatea de zi cu zi a firmelor se va îngreuna, mai ales că viramentul TVA trebuie efectuat în trei zile lucrătoare de la data încasării.

”Să nu uităm plăţile prin card, la care de asemenea trebuie determinat zilnic TVA-ul încasat pentru efectuarea viramentului, în aceleaşi trei zile lucrătoare de la data încasării”, completează Alin Burcea.   Se vor plăti comisioane suplimentare băncilor   Implementarea unui astfel de sistem, în lipsa unei analize de impact, va avea efecte negative majore. ANAT susţine şi a susţinut întotdeauna lupta pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, însă cere Guvernului consultarea cu mediul de afaceri pentru o mai bună înţelegere a activităţilor companiilor înainte de luarea şi implementarea unor decizii pripite care vor afecta direct firmele româneşti.

  ”Vom plăti comisioane suplimentare băncilor. Mai mult, în mare, din contul special de TVA se pot face plăţi doar pentru plata TVA la furnizori şi buget. Pentru orice alte situaţii este nevoie de aprobarea ANAF. Dacă într-o anumită perioadă TVA-ul ce trebuie plătit pentru achiziţii este mai mare decât TVA-ul încasat ajungem în situatia în care companiile vor plăti TVA la furnizori din alte conturi. Ulterior, când vom încasa TVA de la clienţii noştri, banii pentru acel TVA sau o parte din ei vor fi blocaţi în contul de TVA. Pot rămâne astfel blocate resurse ale firmei, bani pe care i-am utiliza în mod normal pentru alte plăţi”, subliniază Alin Burcea.   Un alt impact al defalcării este presiunea pusă pe responsabilii cu efectuarea plăţilor, din cauza amenzilor între 10% şi 50% din valoarea TVA neachitată corect în contul de TVA. Astfel vor fi afectaţi şi angajaţii agenţiilor de turism, nu doar clienţii finali.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here