Din perspectiva licitaţiilor cu obiecte de artă în România, anul 2008 a fost surprinzător până în ultima clipă. Pe 11 decembrie, în sala Atlas a Hotelului Radisson SAS a avut loc o licitaţie cu obiecte de artă (numai pictură) cu încasări de peste 570.000 de euro. Este cea mai mare cifră de încasări la vânzarea prin casele de licitaţii. Cel mai scump tablou adjudecat a fost un ulei pe carton de Nicolae Tonitza, având dimensiunile de 32/25,5 cm si intitulat „Fata în roz“. Preţul de adjudecare: 120.000 de euro. Este noul „campion“ al vânzărilor de picturi prin casele de licitaţie.
Artmark se numeste noua casă de licitaţii si este, de fapt, o antrepriză cu activitate complexă. Citim pe pagina de prezentare a site-ului: „Artmark este cea mai amplă antrepriză din piaţa românească de artă si marketing cultural, cuprinzând casa de licitaţie de opere de artă Artmark si două galerii, Art Society, axată pe expunerea operelor de artă clasică si modernă, respectiv Point Contemporary, specializată în promovarea artei contemporane tinere“. La licitaţia din 11 decembrie au participat 111 picturi românesti, acoperind o perioadă începând cu peisagismul secolului al XIX-lea, începuturile modernismului, colorismul interbelic, experimentele avangardei si sfârsind cu pictura clasicilor contemporani si a contemporanilor tineri.

2008 - „Divorţuri“ si succese
Încă din ianuarie, Pavel Susară era exclus de la propriul concept pe care-l pusese în pagină la Casa Pogany, fostii parteneri mergând mai departe fără el (si fără acel concept), dar păstrând însemnele. Cunoscutul critic de artă continuă discursul expoziţional în cadrul propriei galerii (Luchian 12), căruia îi adaugă licitaţiile ca domeniu suplimentar de activitate. Alexandru Ghildus a fost si el nevoit să-si dea demisia de la Monavissa, după ce ridicase, ca manager, încasările cu 600%. În replică (de familie), soţia si fiul său si-au deschis atunci casa de licitaţii Goldart. Aceasta a intrat rapid si spectaculos pe piaţă, succesul fiind accelerat de procesele declansate împotriva Goldart de fostii parteneri ai lui Alexandru Ghildus. Asadar, anul 2008 a fost un an marcat de scandaluri care, paradoxal, au împins piaţa de artă înainte. Căci dacă la începutul anului funcţionau în Bucuresti doar trei case de licitaţii, la sfârsitul lui noiembrie erau deja cinci. Iată însă că, începând din 11 decembrie, a intrat „în pâine“ cea de-a sasea: Artmark.

Un ceremonial măgulitor
„Acest concept vine din viitor - ne-a declarat criticul de artă Pavel Susară, puţin înainte de desfăsurarea licitaţiei. Va bulversa toată piaţa de artă din România si o va obliga să se reaseze în termeni seriosi. Cine va înţelege că un asemenea comerţ nu se mai poate face după ureche va găsi o soluţie de convieţuire sau de supravieţuire. Cine nu - va dispărea!“ Într-adevăr, Artmark are aplombul unui tsunami care mătură tot ce întâlneste în cale. Prima licitaţie nu numai că a avut încasări de 570.000 de euro (sumă fără precedent la vânzările de artă prin licitaţii) si a consacrat poziţia de lider absolut a lui Tonitza, cu cel mai scump tablou vândut la licitaţie („Fata în roz“ - 120.000 de euro), dar a avut si cel mai ridicat coeficient de performanţă pe acest an: peste 61%, cu 68 de tablouri vândute din 111 prezentate.
Prima licitaţie Artmark exprimă clar intenţia de a valorifica toate încercările reusite manifestate pe piaţa licitaţiilor din 1992 încoace (ex-poziţiile tematice realizate de Pavel Susară si prezenţa la licitaţii a artistilor contemporani iniţiată de Alexandru Ghildus), la care a adăugat atmosfera si toate ingredientele de ceremonial rarisim. Până si băieţii care ridică tablourile de pe simeze ca să le prezinte licitatorilor sunt îmbrăcaţi special, cu un fel de uniformă neagră si cu mănusi albe, pentru a scoate în evidenţă respectul faţă de operele de artă si, în egală măsură, faţă de participanţi. Se pare că acest ceremonial măgulitor pentru colecţionarii de artă are un efect miraculos asupra acestora, efect care se regăseste în cantitatea si calitatea vânzărilor.

„O experienţă atrage după sine o altă experienţă“
Presedintele companiei Artmark este Radu Boroianu, fost parlamentar PNL, retras din viaţa politică pentru a reveni la preocupările sale mai vechi, cele din domeniul artei. Ca să facă „saltul“ spre standardele europene ale licitaţiilor cu obiecte de artă (si spre recunoasterea Artmark pe acest domeniu), Radu Boroianu s-a înscris în CINOA (Confederation Internationale des Negociants en Oeuvres d’Art), iar unul dintre parteneri a făcut un credit foarte mare la un fond de investiţii străin, specializat în credite pe acest domeniu. „Nu poţi căpăta anvergură serioasă în acest domeniu, fără o investiţie serioasă - spune Radu Boroianu. Creditul făcut ne asigură, pentru doi-trei ani, confortul de a ne misca liber si posibilitatea de a ne constitui un patrimoniu propriu. Ceea ce am făcut noi nu este pentru a-i speria pe confraţii de pe piaţa de artă. Am făcut-o cu gândul că o experienţă atrage după sine o altă experienţă si că exemplul nostru va fi urmat. Eu cred că este spre beneficiul artei românesti, dincolo de or-goliile care se manifestă, nu numai în interiorul domeniului, ci si în tot ceea ce înconjoară arta.“

„PiaTa de artA nu s-a maturizat suficient“
Printre cele mai scumpe tablouri adjudecate se numără, în afară de „Fata în roz“, un Tuculescu vândut cu 80.000 de euro („Păunii privirilor“ - ulei pe carton) si un alt ulei pe carton, de Victor Brauner, datat 1928 si vândut cu 52.500 de euro („Personaje“). S-au vândut si două tablouri de Nicolae Grigorescu, unul cu 42.000 de euro („Peisaj din Câmpina“) si altul cu 35.000 („Tărăncuţă“). Primul a mai fost prezent la o licitaţie (în noiembrie 2006, la Alis), unde a fost vândut cu 24.286 de euro. Asadar, în doi ani aproape si-a dublat preţul…
S-a vândut (la supralicitare) si un Petrascu, cu 16.000 de euro („Asfinţit pe marginea lacului“ - ulei pe carton): o lucrare mică, de 23/31 cm, evaluată de casa de licitaţii la 4.000 de euro. O altă lucrare a lui Petrascu, mai mare (40/50 cm, ulei pe pânză) si mult mai interesantă, „Lucreţia dormind“, a rămas nevândută, desi era evaluată la 10.000 de euro. „Am fost surprins să constat că o lucrare foarte bună, cum a fost «Lucreţia dormind», nu a stârnit interesul colecţionarilor participanţi la licitaţie, desi ea este ciudată, atipică, provocatoare pentru orice colecţionar versat din Europa. S-a vândut în schimb, cu supralicitare, un alt tablou de Petrascu, foarte frumos, dar destul de… previzibil. Probabil piaţa noastră de artă nu s-a maturizat suficient, cel puţin la nivelul colecţionarilor cu foarte mulţi bani“, ne-a declarat Radu Boroianu.

Gheorghiu & Smigelschi, primele „suflete-pereche“
Pe lângă licitaţiile care se desfăsoară trimestrial, Artmark are si două galerii cu vânzare, diferite conceptual între ele. Prima se numeste Art Society si este organizată tematic, cam cum încerca Pavel Susară, dar la un nivel de organizare si investiţie impresionant. Expoziţiile din cadrul acestei galerii prezintă artisti români clasici sau moderni, fixaţi în constiinţa culturală si apţi de a-si constitui cota de piaţă. Vernisajul primei expoziţii din cadrul Art Society a avut deja loc, miercuri 17 decembrie, în superba clădire de pe Strada Logofăt Luca Stroici nr. 18 (construită de Pache Protopopescu), unde se află si sediul societăţii. Expoziţia a deschis ciclul tematic „Suflete-pereche“, în care sunt prezentate cupluri de artisti care au practicat aceeasi profesie, provocând publicul să constate dacă viaţa de familie a determinat sau nu influenţe stilistice între parteneri. Prima expoziţie din acest ciclu a fost cea a soţilor Ion Alin Gheorghiu si Anamaria Smigelschi. La vernisaj au luat cuvântul Ruxandra Garofeanu (directorul galeriei) si Dan Hăulică. Cealaltă galerie, Point Contemporary (condusă de Liliana Popescu), îsi propune să promoveze artistii tineri aflaţi în plină afirmare.

Adrian Despot: „Trei… iubita mea!“
Desi cadrul de prezentare al licitaţiilor si expoziţiilor Artmark pare excesiv de ceremonios, echipa care „bricolează“ la materializarea conceptului este tânără si permeabilă la semnalele psihologiei colective de astăzi. Cea mai bună dovadă este îndrăzneala videoclipului promoţional. Acesta este un remake după filmuleţul de pe Youtube, cu Adrian Despot si reporteriţa ameţită. Artistul a acceptat să reia acea scenă desfăsurată spontan într-o discotecă, mutând cadrul la expoziţia licitaţiei Artmark si înlocuind numele trupelor cu nume de tablouri achiziţionate la Artmark. Iar finalul filmuleţului nu mai este cel pe care-l stiam, ci „Trei, iubita mea!“. Prin această „găselniţă“ promoţională, Artmark si-a asigurat o vizibilitate uriasă, devenind rapid cunoscută, mult dincolo de limitele targetului specific.